Premieră pentru Gheorghe Sorescu! De Ziua Naţională a României acesta s-a adresat pentru prima dată oamenilor strânşi în Piaţa 1 Decembrie 1918 în calitate de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Botoşani.
Mai întâi şeful administraţiei judeţene a făcut o trimitere la istorie.
„Ziua Naţională a României este ziua în care sărbătorim unirea tuturor românilor într-un stat naţional. Este o zi cu o profundă semnificaţie istorică, moment din care am început să existăm ca o naţiune de sine stătătoare. Este ziua în care ne sărbătorim ţara şi strămoşii, ziua în care toţi suntem mândri de numele de român, este ziua în care toţi românii trebuie să se uite în trecut cu recunoştinţă şi în viitor cu speranţă, trăind prezentul aşa cum se cuvine”, a afirmat Gheorghe Sorescu.
Apoi, vicepreşedintele PNL Botoşani a menţionat că Marea Unire de la 1918 nu ar fi avut loc fără personalităţi de prim rang, menţionându-i pe fostul prim-ministru şi preşedinte al PNL, Ionel IC Brătianu şi pe Regele Ferdinand, făcând totodată referire la generalii care au condus bătăliile din Primul Război Mondial.
„Să lăsăm o Românie mai puternică” şi ”să trăim bucuria de a fi români zi de zi” au fost două dintre îndemnurile lui Gheorghe Sorescu pentru ca… „România să fie ţara în care fiecare să-şi poată îndeplini visele şi aspiraţiile”. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
ULTIMA ORĂ: Accident la Hudum, au intervenit pompierii
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 08, 2025
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Dacia a lansat Bigster, cea mai mare mașină a mărcii românești
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Ștefan Bănică, mesaj de suflet după concertul cu 2.000 de oameni de la Botoșani: Am avut parte de...
Sergiu Bălășcău
Mar 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile