Şeful CJ îndrăgostit de utilajele din Austria– VIDEO - AFLĂ ce intenţii are
Florin Ţurcanu s-a arătat extrem de încântat de modul în care se plombează găurile de pe arterele judeţene de către firma austriacă care a câştigat licitaţia pentru acest serviciu. În consecinţă preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că intenţionează să cuprindă în bugetul de anul viitor o sumă pentru achiziţionarea unui astfel de utilaj care să fie folosit de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. În cazul în care va dispune de resursele financiare necesare, şeful CJ a menţionat că va cumpăra un utilaj anul acesta şi un al doilea anul viitor pentru ca activitatea de plombare să fie efectuată doar de salariaţii DJDP. „Undeva la vreo 25.000 de euro ar costa şi eu îmi fac treaba tot timpul, a apărut gaura vine utilajul şi imediat o fac. Vreau să îmi prind în buget să îmi cumpăr şi eu una pentru drumuri, materialul îl am, nu mai trebuie să fac licitaţie să chem firme. Anul acesta au fost foarte multe şi nu am avut cum. O să economisesc şi mai mulţi bani”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele CJ. Florin Ţurcanu a efectuat marţi o vizită în teren pe raza localităţii Tudora unde utilajele firmei austriece s-au apucat de plombarea găurilor din asfalt.
Citeşte în acest sens: Şeful CJ, periplu judeţean cu plombări „minune” în stil austriac – FOTO&VIDEO