Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, străbate zilnic zeci de kilometri pentru a se întâlni cu alegătorii. De la demararea campaniei electorale şi până astăzi, preşedintele CJ a avut ocazia să-şi prezinte realizările, dar şi proiectele de viitor în faţa susţinătorilor.
Turneul electoral a început la Brăeşti şi a continuat cu Şendriceni, Vorniceni, Havârna, Hilişeu, Pomârla, Mileanca, Broscăuţi, Podeni, Roma, Darabani, Flămânzi, Dersca şi Călăraşi. Galerii foto şi video de la aceste întâlniri pot fi vizionate atât pe site-ul www.tabuleac.ro, cat şi pe pagina de Facebook Mihai Tabuleac Oficial.
În toate locaţiile vizitate, cetăţenii au apreciat proiectele majore pe care Mihai Ţâbuleac le-a promovat, pentru că datorită acestora, vor avea ocazia să fie trataţi şi să-şi aducă copiii pe lume în spitale modernizate, vor circula pe drumuri cu adevărat europene, vor beneficia de apă şi canalizare şi de un sistem eficient de management al deşeurilor.
De asemenea, Preşedintele a prezentat proiectele pe care le are în pregătire pentru viitorul apropiat, proiecte pentru care există deja studii de fezabilitate şi documentaţii tehnice de execuţie.
„Mi s-a părut normal ca, înainte de a le cere oamenilor sprijinul pentru un nou mandat, să le demonstrez că am realizat ceea ce am promis acum patru ani. Am promis că aduc fonduri europene în judeţ şi m-am ţinut de cuvânt. Am promovat şi susţinut proiecte de peste 300 de milioane de euro pentru judeţ. Oferta mea e să continuăm împreună pe un drum ce s-a dovedit de succes”, a declarat
Mihai Ţâbuleac.
Lista proiectelor aflate în pregătire conţine investiţii în toate domeniile: turism cultural, infrastructură, asistenţă socială, mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.