După vizita efectuată în municipiul Botoşani de către secretarul de stat Cezar Irimia din cadrul Ministerului Sănătăţii, a rezultat că se intenţionează ca atât Maternitatea cât şi Spitalul de Pediatrie din municipiu să devină secţii ale Spitalului Judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean atrage atenţia asupra faptului că desfiinţarea celor două unităţi reprezintă o mare eroare, măsura ce se intenţionează urmând să aducă mari prejudicii botoşănenilor.
S-ar putea pierde programele cu finanţare europeană
Aceasta pentru că anunţata transformare a celor două unităţi spitaliceşti în secţii ale Spitalul Judeţean pune în pericol atât serviciile medicale oferite celor două categorii de pacienţi cât şi mult-aşteptata modernizare a imobilului în care funcţionează Maternitatea. Situaţia de faţă arată că Spitalul Judeţean Mavromati se confrunta cu serioase probleme financiare, având datorii enorme către furnizorii de materiale, dar şi către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. Colapsul financiar va afecta, cu siguranţă, viitoarele secţii, de maternitate şi pediatrie, cu toate că unităţile sunt acum departe de dezastrul financiar in care se zbate Spitalul Judeţean.
În plus, preluarea Maternităţii de către unitatea judeţeană va ridica mari probleme în derularea proiectului de modernizare. Deşi au trecut mai bine de 6 luni de când Consiliul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii au semnat contractul de finanţare pentru această investiţie, nu s-au alocat fondurile pentru demararea lucrărilor. Pierderea personalităţii juridice a Maternităţii creează mari dileme privind soarta proiectului de modernizare şi posibilitatea legală de preluare de către altcineva a contractului de finanţare.
Ţâbuleac : Măsura este ilegală
Preşedintele Consiliului Judeţean subliniază faptul că măsura de desfiinţare a celor două mari unităţi este ilegală. Potrivit legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, spitalele se desfiinţează prin Hotărâre a Guvernului, la iniţiativa ministrului sănătăţii, cu avizul consiliilor locale sau judeţene. Ori, Consiliului Judeţean Botoşani nu i s-a solicitat un asemenea aviz. Aceeaşi lege arată că reorganizarea unui spital se face la iniţiativa managerului respectivei unităţi, însă niciunul dintre cei doi directori nu a iniţiat vreun astfel de demers.
„Măsura, care sfidează logica şi eficienţa, deschide posibilitatea unor interese ce nu au nimic în comun cu domeniul ocrotirii sănătăţii. Dacă de 50 de ani statul nu a reuşit să aşeze sistemul de sănătate pe propriul făgaş, este inexplicabilă această preocupare subită de a desfiinţa două spitale cu puţin timp înainte de descentralizarea ce urmează a se realiza în domeniul sanitar”, a declarat Mihai Ţâbuleac.
Inclusiv fostul director al Direcţiei de Sănătate Publică Gabriel Oprişanu a protestat faţă de iniţiativa amintitului secretar de stat. Acestea este sucevean şi există suspiciunea că se doreşte reorganizarea spitalelor din Botoşani în folosul celor din judeţul vecin.
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024