Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că nu înţelege de ce ordinul pe care l-a semnat cu privire la verificarea activităţii a celor doi vicepreşedinţi şi a administratorului public a iscat un scandal în aceste zile în condiţiile în care documentul a fost semnat încă din luna decembrie a anului trecut.
Nu am putut urmări nici 5% din documentele din CJ
Florin Ţurcanu a mai spus că a recurs la această măsură pentru că doreşte să aibă un control mai amănunţit al actelor administrative care trec în mică parte şi prin biroul său.
„Eu în calitatea mea de preşedinte poate nu am putut urmări nici 5% din documentele care au circulat în CJ. Am delegat toate atribuţiile pe care le am şi sunt obligat prin legislaţie să verific prin corpul de control şi auditorii pe care îi am dacă delegarea de atribuţii a fost conform dispoziţiei pe care am dat-o şi conform legislaţiei în vigoare. Legislaţia spune foarte clar, când delegi atribuţii, trebuie să verifici acest lucru”, a declarat
preşedintele CJ.
"Nu discut despre suspiciuni"
Florin Ţurcanu a mai explicat că asemenea verificări ar fi prevăzute de legislaţia în vigoare şi în mod normal ar fi trebuit să fie considerate fireşti.
„
Nu discut de suspiciuni. Dar atât timp cât toate documentele trec pe la vicepreşedinţi, pe la toţi directorii şi eu nu am urmărit toate documentele, sunt obligat prin funcţionarii din subordinea mea directă, sunt obligat să verific aceste aspecte. Eu i-am informat că fac acest lucru şi nu a comentat nici unul”, a mai menţionat
şeful CJ.
"Nu sunt subalternii lor"
Ipoteza prin care cei trei şefi din CJ ar urma să fie verificaţi de subalternii lor, aspect care ar fi creat cea mai mare nemulţumire a fost demontată de şeful CJ care a spus că persoanele care vor face acest control nu au legătură directă cu vicepreşedinţii sau administratorul public.
„
Aceia sunt sub coordonarea mea directă. Nu sunt subalternii lor. Este o greşeală. Corpul de control şi auditorii sunt în coordonarea mea directă. Nu au treabă cu ei, sunt la dispoziţia mea. Este o greşeală de interpretare, nu sunt subalternii lor, auditorii şi corpul de control sunt strict la dispoziţia preşedintelui”, a încheiat
Florin Ţurcanu.
În concluzie preşedintele CJ a mai spus că a ordonat acest control dat fiind faptul că are acasă o familie şi „cinci copilaşi” de care trebuie să aibă grijă.
(G.E.)
CITEŞTE:
Deranjat de „laşitatea” controlaţilor - Ţurcanu: Nu e normal să dăm pe sub masă
[[banner]]