Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, situaţia financiară delicată în care se află Spitalul Judeţean Mavromati este totuşi una bună în comparaţie cu alte unităţi spitaliceşti din ţară.
Şeful CJ Botoşani susţine că unele judeţe au câte 7, 8 chiar 9 milioane de lei arierate, pe când managerul de la Spitalul Judeţean, Gheorghe Damian, are datorii de 1,1 milioane dee lei.
„Încearcă şi el să rezolve problema, din punctul meu de vedere stă foarte bine, dar în raport cu ce cere ministerul nu poate să ajungă cu datoriile pe 0 decât dacă, Casa de Asigurări de Sănătate i-ar suplimenta un pic suma pentru costul pe caz ponderat. Cred că soluţia o să fie să îmi dea şi mie nişte bani să le mai dau şi eu. Cam asta o să fie salvarea, trebuie să îi mai ajut şi eu să plătească utilităţile ” a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Nu în ultimul rând, acesta a mai spus că şi rezolvarea problemei cu tichetele de masă restante ale salariaţilor unităţii spitaliceşti depinde de el şi că speră ca rectificarea bugetului să fie una pozitivă şi să se poată ţine de promisiunea făcută angajaţilor, de a le acorda tichetele restante.
CITEŞTE:
Ţurcanu şi-a trimis corpul de control la spital