Directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) nu se face vinovat de încălcarea vreunei legi privind achiziţiile publice. Aceasta este concluzia la care a ajuns auditul Consiliului Judeţean trimis în control de preşedinte.
Mihai Ţâbuleac a cerut efectuarea unei verificări după ce o comisie formată din consilieri judeţeni a reclamat faptul că în cazul mai multor lucrări instituţia ar fi contractat obiectivul cu diverse firme la o anumită sumă, iar în realitate ar fi plătit cu aproximativ 10% mai mult. După cum se anticipa, problema ar fi fost că aleşii ar fi fost încurcaţi la calcule de taxa pe valoarea adăugată.
“Ceea ce părea a fi abatere era de fapt o neconcordanţă între valorile cu TVA şi cele fără TVA, Eu am spus de la început că, na… consilierii judeţeni sunt liberi să verifice orice, dar aici s-au orientat pe un domeniu care este verificat şi răs-verificat şi demersul lor nu are altă natură decît una politică, de imagine”, a declarat
şeful CJ. Ca atare, nu se impune sesizarea Curţii de Conturi, demers pe care l-au solicitat iniţial membrii comisiei de control în cazul directorului
Romeo Caciuc (foto).