Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a lucrat şi luni, chiar dacă a fost zi liberă pentru bugetari.
Costică Macaleţi a venit pe 23 ianuarie la serviciu îngrijorat fiind de o ştire despre bolnavi legaţi cu lanţurile de paturi. Nu erau din Botoşani şi a venit la birou tocmai pentru a se asigura că la unităţile pe care le are în subordine nu se întâmplă şi nici nu se va întâmpla aşa ceva.
„De fiecare dată când apare o astfel de informaţie în presă acţionez. Am luat legătură cu toate unităţile medico-sociale şi am transmis că, în privinţa sănătăţii, se ocupă doctorii, dar condiţiile care trebuiesc asigurate acolo ţin de toţi ceilalţi angajaţi”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
În subordinea Consiliului Judeţean funcţionează Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, Unitatea de Asistenţă Medico – Socială (UAMS) Mihăileni, UAMS Suharău, UAMS Suliţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024