La sfârşitul săptămânii trecute liderul judeţean al social-democraţilor a făcut mai multe consideraţii pe tema atacurilor pe care omologul său liberal le-a adus PSD-iştilor. Deputatul de pe Colegiul Dorohoi a subliniat că botoşănenii care au votat USL într-o proporţie covârşitoare atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, îşi doresc altceva de la cei cărora le-au acordat încrederea.
„Electoratul de la Botoşani nu cred că asta aşteaptă de la noi, aşteaptă rezolvări la problemele pe care ni le-au spus de nenumărate ori, aşteaptă rezolvarea unora dintre priorităţile traiului de zi cu zi ale botoşănenilor şi cred că orice idee constructivă şi nu distructivă este binevenită şi în sprijinul lor”, a afirmat
Andrei Dolineaschi, preşedinte interimar PSD Botoşani. Acesta a convenit împreună cu
Florin Ţurcanu asupra unui
cod de conduită după care să se desfăşoare ieşirile publice ale liderilor
USL Botoşani.
„Eu, în calitate de lider al social-democraţilor botoşăneni, am o singură datorie - şi eu şi colegii mei - aceea de a respecta cerinţele oamenilor care ne-au acordat şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare un vot fantastic. Eu cred că pe ei trebuie în primul rând să îi respectăm”, a mai spus
Andrei Dolineaschi. Printre altele,
Florin Ţurcanu l-a criticat în repetate rânduri pe primarul Ovidiu Portariuc şi a cerut demisia inspectorului şcolar general, PSD-ista Mihaela Huncă.
CITEŞTE ŞI:
Dolineaschi şi afişele liberalilor : Trebuiau să le pună, să nu stea aruncate pe acolo