Proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită către Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a unui număr de 15 săli de clasă a fost votat miercuri, 29 mai 2024, în unanimitate de către consilierii locali.
Mai exact, au fost repartizate cinci săli de clasă la Școala Gimnazială nr 1 „Sfântul Nicolae” Botoșani și 10 la Colegiul Național „AT Laurian”.
Iar asta deoarece acest liceu însumează un număr de 10 clase de liceu și 5 clase de grădiniță cu program prelungit, iar clădirile administrate nu pot găzdui elevii pe durata lucrărilor de renovare energetică.
„Spațiile vor fi utilizate de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani pentru găzduirea temporară a elevilor pe perioada lucrărilor de renovare a sediului”, se arată în raportul de specialitate.
Aceste săli de clasă vor fi predate în termen de 5 zile de la obținerea de către Seminarul Teologic a acordurilor Consiliilor de Administrație de la Școala Gimnazială nr 1 „Sfântul Nicolae”, Colegiul „AT Laurian” și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Reprezentanții acestor trei unități de învățământ vor încheia un acord de folosință a sălilor de clasă în care vor stabili de comun acord un orar de funcționare precum și obligațiile părților.
La Școala Gimnazială nr 1 „Sf Nicolae” Botoșani vor funcționa grupele de învățământ preșcolar.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile