Întâlnirea din această dimineață între membrii Partidei Romilor Botoșani și lideri din capitală, care a ținut ușile sălii de ședințe a Primăriei Botoșani închise mai bine de două ore, stârnește val de nemulțumiri.
Așa cum Botoșăneanul v-a informat într-un articol anterior, Partida Romilor „Pro Europa” Botoșani s-a împărțit în două tabere în această dimineață, când a avut loc ședința cu liderii de la București. O parte care a susținut ca întâlnirea să se desfășoare la Primărie, pentru că sediul este unul „pângărit” de actuala conducere (referire la scandalul sexual izbucnit în luna mai), și o altă parte care a fost pro susținerii ședinței în același sediu. Din această ultima categorie face parte și Semiramida Balan, consilieră a prefectului pe problematica romilor, cunoscută pentru zelul în care se implică în fiecare dintre activitățile culturale desfășurate de etnici.
„Înțeleg că nu a existat o agendă a activității, noi am fost sunați vineri, «veniți duminică la ora zece la Primărie». Ne-a surprins faptul că întâlnirea Partidei Romilor se face la Primărie. Când am întrebat despre agenda dl. Borcoi Jupiter, a spus, «păi, da, ce, romii vor agendă acuma? S-au învățat romii cu agenda de lucru. Veniți și atât, că vine dna. Florentina». Pentru romi a fost scopul dna. Florentina”, a declarat aceasta.
Mare nemulțumire manifestată de Semiramida Balan vine din faptul că întâlnirea nu s-a desfășurat ca una normală, la care participă orice grup „normal”.
„De regulă orice ședință a unui grup ar trebui să aibă loc fără Poliție și Jandarmi la ușă, atunci înseamnă că nu e ok organizarea, că lucrurile au depășit normalul și că cineva vrea să se înscrie pe o listă de reprezentare fără a putea reprezenta. Faptul că există poliție… nu putem să mai spunem că există o filială a romilor. Așteptăm să vedem ce stabilesc cei de la București, dar sigur vocea comunității nu mai vrea să fie reprezentată de Partida Romilor de la Botoșani”, a conchis aceasta.
Lidera romilor nu a asistat la întâlnirea susținută de șefii organizației din Botoșani și cei de la nivel național, împreună cu un grup de 20, 30 de romi, aceasta s-a deplasat către sediul partidului.
(Ș.V.)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024