Trei ani au trecut de când, în parcarea de la Cabana Stejarul, preşedintele de atunci al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, care răspundea şi de organizaţia din judeţul vecin, a negociat intrarea în rândurile liberalilor suceveni a senatorului Steliana Miron.
La scurt timp, parlamentara a părăsit PP-DD, formaţiune pe lista căreia intrase în Legislativ, pentru a-şi depune adeziune la PNL Suceava. Deşi apărută în presa centrală mai ales ca urmare a ţinutelor vestimentare, Steliana Miron are şanse mari să prindă un nou mandat.
PNL Suceava a depus, marţi, listele pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016, care au fost aprobate de conducerea centrală a partidului în forma transmisă de filiala judeţeană.
Lista pentru Senat este deschisă de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, el fiind urmat de actualul senator Steliana Miron. Pe următoarele locuri se află Radu Pentiuc, Tudorel Titianu, Mugurel Bocancea şi Cristi Creţu.
Candidaţii de pe lista pentru Camera Deputaţilor sunt, în ordine, deputatul Ioan Balan, primarul din Iacobeni, Angelica Fădor, realizatorul TV Bogdan Gheorghiu, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, deputatul Radu Surugiu, consilierul local Ovidiu Doroftei, Gabriel Moroşan, Vasile Chiruţă, Viorel Haiura, Liviu Andreescu, Alexandra Munteanu şi Alexandru Salup.
Gheorghe Flutur a precizat că PNL Suceava mizează pe şase din cele zece mandate de deputat şi două din cele patru mandate de senator. În condiţiile în care liberalii au câştigat în vară atât alegerile pentru Consiliul Judeţean, cât şi cele pentru Primăria Suceava, obiectivul fixat de Flutur pare a fi cât se poate de realizabil, la fel şi accederea din nou în Parlament a fostei PP-DD – iste.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024