Vicepreşedintele PSD Botoşani a reuşit să convingă amintitele comisii, care au dat aviz negativ transferului. În aceste condiţii, proiectul de lege nu poate trece de plenul Senatului.
„Susțin cu tărie toate proiectele județului Botoșani, mai puțin cele care vin în contradicție cu legislația în vigoare. Am credința că noul guvern va avea capacitatea de a îndrepta și această nedreptate a regimului Băsescu-Boc, cea a stopării finanțării din bugetul de stat de unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, așa cum a fost prevăzută în legea nr 45/2009 iar stațiunea Popăuți își va relua locul printre unitățile de cercetare de elită ale României ”, a precizat
senatorul PSD Doina Federovici.
CITEŞTE ŞI:
Roxana, Verginel şi Costel îi pregătesc un cadou gras, de milioane bune, şefului judeţului - DOCUMENT
Social-democrata a adus mai multe argumente împotriva realizării transferului, cum ar fi că o instituţie precum CJ Botoşani nu are dreptul să finanţeze o activitate ştiinţifică, dar nici să susţină cheltuielile curente şi de capital la o unitate ce are alt profil decât cel al Consiliului Judeţean. De asemenea, s-a invocat şi că instituţia nu are în obiectul său de activitate şi nici în atribuţii „cercetare ştiinţifică agricolă” şi în consecinţă nu are cum îndruma şi controla cercetarea ştiinţifică de profil.
Staţiunea de Cercetare Popăuţi a fost înfiinţată în 1909 şi funcţionează de peste 104 ani ca unitate de cercetare ştiinţifică cu profil zootehnic de importanţă naţională.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Roman a cerut parlamentarilor să nu voteze trecerea Staţiunii Popăuţi la CJ