Reacția parlamentarului PSD vine după ce guvernanții au decis să nu mai comunice prin prefecturile din teritoriu informații privind cazurile de coronavirus din fiecare județ.
Senatorul PSD Doina Federovici atrage atenția asupra faptului că, începând de sâmbătă, Guvernul le-a interzis prefecților să mai comunice presei numărul de cazuri infectate cu coronavirus din fiecare județ, precum și starea sănătății celor afectați.
Mai exact, explică senatorul PSD, Ministerul de Interne a trimis o adresă tuturor prefecților prin care le interzice acestora să mai comunice public:
- câte teste COVID-19 au fost efectuate;
- numărul de persoane depistate pozitiv;
- starea de sănătate a pacienților infectați.
”Doar ai lor să cunoască situația reală din țară”, a comentat într-o postare pe Facebook Doina Federovici.
Redăm postarea liderului PSD Botoșani:
”Comunicarea este parte a crizei, iar, dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporţii dramatice.
Cu toții avem nevoie de o comunicare transparentă, corectă și onestă, în contextul pandemiei de COVID-19. Atrag atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise, naște teorii ale conspirației în spațiul public, face loc știrilor false, propagate din surse care nu se supun rigorilor jurnalistice de verificare a informației, ceea ce se va traduce printr-o încredere scăzută în acțiunile autorităților.
Atrag atenţia autorităţilor că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă, care poate să producă efecte contrare aşteptărilor. Asigurarea transparenţei şi a promptitudinii în răspunsul autorităţilor către public şi mass-media este o regulă de bază a comunicării în condiţii de criză.
Doar colaborând cu mass-media se poate asigura liniștea necesară autorităților sanitare, de a lupta cu această pandemie. Singurele instituții care pot detensiona situația sunt cele care coordonează lupta cu pandemia.
Înţeleg că, în acest moment, eforturile autorităţilor publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă consider că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii, chiar de către instituţiile publice sau la abuz de putere din partea acestora.
Înțelegem să fim alături de autorități și să sprijinim acțiunile acestora și consider că o mai mare transparență din partea instituțiilor ar duce la o limitare a reacțiilor deplasate ale unei populații neinformate.
Solicit ferm ca informațiile legate de COVID-19 să fie făcute publice – numărul de cazuri, vârstele celor declarați pozitivi, numărul de teste efectuate, să fie date publicității într-un mod coordonat și concis. Îngrădirea libertăţii presei sub pretextul crizei şi lipsa de transparenţă din partea autorităţilor nu pot decât să afecteze încrederea cetăţenilor în acţiunile autorităţilor publice, încredere care este vitală pentru depăşirea acestui moment.
Dacă ar fi fost un articol cuprins într-o ordonanță militară, nu aș fi scris aceste rânduri, însă.... este o adresă din a partea unui minister condus vremelnic de PNL. Este practic al doilea minister care cenzurează transmiterea informațiilor de interes pentru populație.
P. S. Îmi aduc aminte de un banc la Radio Erevan:" Ce facem în caz de bombardament atomic? Ne luăm un cearceaf în cap și pornim încet înspre cimitir! De ce încet? Să nu se producă panica!!!"
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024