Reprezentantul de la Botoșani al Alianței pentru Unirea Românilor în camera superioară a Parlamentului a tras un semnal de alarmă cu privire la pregătirea alegerilor locale.
Scrutinul va avea loc în 2024, iar senatorul este îngrijorat de faptul că filiala județeană nu are deocamdată prezumtivi candidați la posturile din administrația locală.
Într-o întâlnire cu membrii și simpatizanții AUR din Dorohoi, a transmis un mesaj pe această temă.
”Noi nu am fost în stare deocamdată, în tot județul, din cauza acestor persoane care umblă cu anumite chestiuni, să pregătim consilieri. În primul rând, vin alegerile locale, nu avem (membri pregătiți pentru consilieri – n.r.)! Primari nu avem! Președintele Consiliului Județean, nu avem! Am cerut de atâtea ori să mi se prezinte oameni care să îi duc la Senat, la Camera Deputaților, ca să îi vadă dl președinte Simion, dl președinte Târziu, ca să îi prezentăm și să îi cunoască țara. Din păcate, noi nu am prezentat pe nimeni”,
Dorinel Cosma, senator AUR.
Demnitarul AUR și-a exprimat opinia că lucrurile acestea se întâmplă și din cauza faptului că prin județ, în numele partidului, umblă anumiți oameni cu un trecut dubios, față de care posibilii candidați la alegerile locale au anumite rețineri.
De aceea, în perspectiva scrutinului de peste doi ani și jumătate, a cerut o ”purificare” a membrilor de partid pe baza unor CV-uri temeinic întocmite, ”nu trei cuvinte”.
”Pentru că votul nostru practic se face pe la sate, pe la oamenii de afaceri serioși, care își fac datoria, puțini bugetari, că ei votează cu alte partide, nu mai dau nume”,
Dorinel Cosma, senator AUR.
A menționat că AUR se bazează deopotrivă pe intelectuali, muncitori și țărani.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024