Senatorii Dan Voiculescu, Liviu Câmpanu şi Ion Vasile şi-au anunţat, marţi, în prima zi a sesiunii legislative, trecerea la grupul PNL din Senat. Voiculescu, senator PC, fost membru al alianţei PSD-PC, şi-a anunţat trecerea la grupul PNL în virtutea formării alianţei ACD. Pe de altă parte, Ion Vasile a fost senator PSD. Potrivit Mediafax, Liviu Câmpanu, care a trecut în 2010 de la PNL la grupul independenţilor, ulterior UNPR, a precizat că rămâne senator independent, afiliat doar la grupul PNL. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a apreciat, luni, că este normal ca Dan Voiculescu să-şi păstreze funcţia de vicepreşedinte al Senatului - pe care o deţinea în sesiunea parlamentară trecută, când se afla în grupul PSD-PC - şi în sesiunea actuală, când a trecut în grupul PNL-PC.