Comisia de muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a emis raport favorabil amendamentelor aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 de către senatorul Doina Federovici și deputatul Tamara Ciofu. Aceste amendamente au fost aprobate de plenul Senatului în urmă cu două săptămâni.
Noile prevederi precizează că, începând cu 1 decembrie 2015 și salariile de bază de care beneficiază personalul din sistemul public de asistență socială se majorează cu 25%. Tot cu 1 decembrie și salariile personalului contractual – medici și asistenți – din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, care nu au beneficiat de creșteri salariale, se majorează cu 25%.
“Sănătatea şi asistenţa socială fac parte din aceeaşi familie ocupaţională respectiv “SĂNĂTATE şi ASISTENŢĂ SOCIALĂ” şi ar fi fost o gravă discriminare dacă numai personalul din sănătate ar fi beneficiat de această mărire având în vedere numărul mare de personal, peste 40.000 de salariați, care își desfășoară activitatea în asistență socială”, a declarat viceliderul senatorilor PSD, Doina Federovici.
Această modificare legislativă a fost inițiată în urma consultărilor cu sindicatul Impact, sindicat care reprezintă salariații din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, dar reprezintă și lucrători din aproximativ 25 de primării din județul Botosani, Direcția de Asistență Socială Dorohoi și Serviciul Public Local de Asistență Socială Botoșani, atât personal contractual cât și funcționari publici.
“În prezent, veniturile salariaților din asistența socială sunt cele mai mici din întregul sistem bugetar. Acest lucru are efecte nedorite: se lucrează sub standardele minime de personal prin plecarea sau nemotivarea angajării în sistem a personalului de specialitate, în acest mod fiind afectate direct serviciile oferite beneficiarilor”, a completat senatorul social democrat.
Tot astăzi, deputatul Tamara Ciofu a susținut în cadrul comisiei de muncă și protecție socială din Camera Deputaților amendamentele prin care se majorează salariile din CJAS-uri.
“Dezbaterea de astăzi din comisia de muncă a Camerei Deputatilor a fost un succes. Astfel, amendamentele depuse pentru susținerea creșterilor salariale pentru persoanele care lucrează în Casele Județene de Asigurări de Sănătate au întregit pachetul de amendamente aprobate de Senat. Este necesar să susținem pe toți cei care lucrează în domeniul asistenței medicale, indiferent de forma instituțională. Nu vom avea un sistem performant fără o motivare financiară corespunzătoare”, a declarat vicepreședintele comisiei pentru drepturile omului, deputatul Tamara Ciofu. Modificarea legislativă a fost trimisă plenului Camerei Deputaților pentru votul final de mâine. În cadrul dezbaterilor de astăzi, reprezentanții Ministerului Muncii au venit cu o veste bună pentru toți cei care lucrează în sistemul bugetar: toate salariile celor care nu au beneficiat de majorări vor crește cu 10%! “Fac un apel către toți colegii parlamentari din Botoșani pentru a susține mâine în plen aceaste creșteri salariale. E o veste extraordinară pentru toți bugetarii din România” a concluzionat senatorul Doina Federovici
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
TRAGEDIE noaptea trecută: Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
El ar putea fi PRIMUL transfer al acestei ierni la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile