Festivalul Național de Muzică „Seri Eminesciene” a debutat spectaculos, dealurile Ipoteștiului răsunând ieri de muzică și voie bună.
Sutele de botoșăneni prezenți la Festival au rezonat cu noul format al „Serilor Eminesciene” pe care l-au propus organizatorii – Consiliul Județean Botoșani, prin Memorialul Ipotești, și GAL Valea Bașeului de Sus – participând din plin la activitățile primei zile.
Concursul de folk pentru adolescenți și copii a ridicat mult standardul, juriul din care face parte Mircea Vintilă, Țapinarii și Cristi Dumitrașcu, urmând a avea o misiune dificilă în a desemna câștigătorii din acest an.
Imediat după concurs, Andrei Pițu a adus un crâmpei de magie în livada de la Ipotești cu un recital de chitară clasică de mare clasă, iar Ana Maria Ivan & Alexandru Matei au încălzit publicul pentru maestru Mircea Vintilă, care a prezentat un „Best of” al prodigioasei sale cariere. Finalul serii a aparținut celor de la Trupa cu Valoare Adăugată, care au demonstrat că muzica bună înseamnă și poezie.
Memorialul Ipotești a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar cei prezenți s-au relaxat în hamacele din livadă, pe baloții de paie și pufurile de unde au putut asculta muzica bună.
Un punct de atracție a fost standul de carte al Editurii Eikon, de unde botoșănenii au cumpărat ultimele apariții editoriale.
Serile Eminesciene continuă la Ipotești, în această seară urmând a avea loc Gala Laureaților concursului de Folk, un scurt moment ținut de Valentin Ajder, prof. Vianu Mureșan și prof. Cristian Crăciun, după care vor intra pe scenă Ada Milea, Țapinarii, Cristi Dumitrașcu & Planul B.
„Îi așteptăm pe toți botoșănenii la Festivalul Național de Muzică «Seri Eminesciene» de la Ipotești. Pe lângă muzica bună, vor avea loc vernisări de expoziții, workshop-uri de poezie, caricatură, desen și muzică, proiecții de film artistic și documentar. De asemenea, a fost amenajată o zonă de Street Food tradițional”,
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Seara de mâine va fi dedicată blues-ului, spectacolul urmând a fi asigurat de Soul Serenade, Blue Drops (Berti Barbera & Nicu Patoi) și Storytellers (Marcian Petrescu&Mihai Taco). Spectacolul este prezentat de Cristi Dumitrașcu de la Rock FM.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024