Mai multe service-uri din Botoșani au fost luate la control de comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani. În urma verificărilor, câțiva operatori economici au fost sancționați.
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au desfășurat o acțiune de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto. În timpul controlului au fost verificați un număr de 15 operatori economici, iar 10 dintre ei au fost sancționați. ”S-au aplicat șapte avertismente și trei amenzi contravenționale în valoare totală de 9.000 de lei”, a declarat Mirel Rogalschi, comisar-șef adjunct din cadrul CJPC Botoșani.
Amenzile au fost aplicate pentru neafișarea prețurilor, tarifelor și a timbrelor de execuție a lucrărilor, pentru neafișarea orarului de funcționare și pentru neexistența traducerii în limba română a elementelor de identificare și caracterizare pentru piesele auto comercializate la magazinele din service.
(Ș.V.)
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Restaurantele din Botoșani, sub atenta supraveghere a Gărzii de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
O școală gimnazială din Botoșani, parte dintr-un proiect cu finanțare europeană
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile