Sesizare mai puţin obişnuită depusă la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani. Un deţinut de 25 de ani încarcerat la Penitenciarul Botoşani, condamnat pentru omor s-a plâns instituţiei statului de produsele existente în punctul comercial din incinta unităţii de detenţie.
Mai exact, persoana în cauză a reclamat faptul că preţurile practicate de agentul economic în cauză ar fi mult peste cele de pe piaţa liberă, iar unele dintre alimentele expuse spre comercializare ar avea termenul de valabilitate depăşit. Acuzele nu se opresc aici şi deţinutul mai susţine că în respectivul chioşc s-ar vinde ţigări de contrabandă. „
El prin reclamaţie ne aduce la cunoştinţă că se practică în interiorul Penitenciarului la agentul economic respectiv preţuri mai mari faţă de preţurile de pe piaţa liberă, la ulei, smântână, ţigări, hârtie igienică, cafea, la toate produsele la care au ei acces să le cumpere din chioşcul respectiv. El mai zice că ar exista produse expirate, mai sesizează că s-ar face evaziune fiscală vis a vis de aceste mărfuri aduse de peste Prut”, a declarat
Mirel Rogalschi, comisar şef adjunct CJPC.
Respectiva reclamaţie a fost direcţionată către doi comisari care în primă fază au fost nevoiţi să consulte legislaţia în vigoare şi anumite prevederi din Codul Penal dat fiind faptul că în sesizare reclamantul invoca mai multe articole de lege.
„S-au deplasat la agentul economic şi au constatat printre altele că nu prea este întemeiată reclamaţia celui de acolo. În momentul în care se introduc mărfurile pentru aprovizionare în chioşcul respectiv la poartă este făcut un control riguros. Sub nici o formă nu s-ar putea introduce în magazinul din interior pachete de ţigări de la moldoveni pentru că ele sunt desfăcute bucată cu bucată de persoana de la poartă”, a mai spus
şeful CJPC. Mai mult decât atât, nici în cazul preţurile de la magazinul din incinta Penitenciarului comisarii nu au constatat diferenţe majore faţă de cele din oraş.
CITEŞTE:
Reclamaţie cu tencuială şi maşină distrusă la Protecţia Consumatorilor