Opt ore de alegeri
Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram 59. Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Cei doi au ieşit din cursa pentru preşedinţia FRF, iar Chivorchian le-a cerut susţinătorilor săi să voteze pentru Burleanu. Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu.
Adunarea Generală a FRF a început la ora 10.00, la Casa Fotbalului şi a durat aproximativ opt ore şi jumătate. La alegerile pentru şefia FRF a participat şi un reprezentant al Pro Democraţia. Finanţatorul FC Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a supervizat comisia de numărare a voturilor din care au făcut parte Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, Augustin Păcurar (Naţional Sebiş) şi Nicolae Manea (Rapid).
Noul preşedinte, fost angajat la Primărie, Parlament şi Autoritatea Electorală
Născut la 1 iulie 1984, la Focşani,
Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacău, Gheorghe Burleanu.
Fără să fie membru al vreunui partid politic, candidatul la preşedinţia FRF a lucrat
succesiv în următoarele instituţii: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României - Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă - controlul respectării legalităţii în procesele electorale şi Administraţia Prezidenţială - Departamentul pentru minorităţi naţionale.
Din 2008, Burleanu este co-preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă - Qvorum.
În prezent se ocupă, din funcţia de preşedinte, de Federaţia Română de Minifotbal, care reuneşte peste 30.000 de jucători şi peste 2.000 de echipe din 37 de judeţe. În acelaşi timp, el este din 2012 preşedintele Federaţei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federaţii naţionale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia şi peste un milion de jucători legitimaţi.
CITEŞTE ŞI:
Şeful FC Botoşani, la hotel cu Liviu Dragnea, Hagi & Pinalty să-l dărâme pe Mitică