I-au ieşit o mulţime de driblinguri, la una dintre faze ajungând cu mingea la picior până în careul mic, unde a fost deposedat de portar. Evoluţia fotbalistului adus din Liga III, de la Bucovina Rădăuţi, i-a amintit oficialului roş-alb-albaştrilor de regretatul Marian Crudu, care în anii ’80 făcea furori la o vârstă fragedă în tricoul fostei CS Botoşani, evoluând pe acelaşi post.
„Dacă va fi echilibrat, cu picioarele pe pământ, va fi un jucător important pentru noi, un tânăr jucător, că asta este cel mai important, pentru că toate lumea vrea jucători tineri care să evolueze la echipele naţionale, nu contează Under 19, Under 21, echipa mare”, a afirmat
Cornel Şfaiţer.
CITEŞTE ŞI:
Peluza dinspre bulevard a primit numele unui fotbalist cu destin tragic FOTOGALERIE
Armand Şvichi este născut în 1996 şi a fost convocat luna aceasta la naţionala Under 19 a României.
Cât despre
FC Botoşani – U Cluj 1 – 0…
„O victorie foarte preţioasă, am reuşit trei puncte importante. Dacă în campionatul trecut eram supăraţi, să nu uităm că Lemnaru din două ocazii ne-a marcat trei goluri, iată că astăzi am avut şansă, exact aşa cum spunea şi Valeriu”.
Cornel Şfaiţer şi-a exprimat speranţa ca după meciul din etapa viitoare, de la Târgu Mureş,
FC Botoşani să se întoarcă măcar cu un punct.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Iftime intră în istoria Ligii 1 – VEZI ce a declarat despre penalty-ul care a decis meciul FC Botoşani - U Cluj