Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă.
Sâmbătă, 8 iunie de la ora 18:00, Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul „Ivan Turbincă” după Ion Creangă, regia Ion Sapdaru.
Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia de Victoria Bucun, iar din distribuție fac parte actorii: Bogdan Horga, Andreea Moţcu, Ella Nistor, Alexandra Vicol, Lorena-Petronela Chiribuţă, Silvia Răileanu, Bogdan Muncaciu, Sorin Ciofu, Cezar Amitroaei, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Alexandru Dobynciuc, Răzvan Amitroaei.
Spectacolul „Ivan Turbincă" este o dramatizare a regizorului Ion Sapdaru după unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români - Ion Creangă. Povestea este transformată dintr-un basm într-o metaforă a destinului uman, dar mai ales, o meditaţie pe tema relaţiei omului cu moartea.
Dorinţa protagonistului de „a opri timpul" se izbeşte inevitabil de perspectiva unei veşnicii plictisitoare şi chinuitoare deopotrivă, astfel încât finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare refuzată de divinitate. Episoadele de meditaţie filosofică sunt alternate cu multiple momente specifice folclorului românesc. Astfel, sunt înserate dansuri tradiționale, care sunt susținute de muzica populară, specifică mai ales zonei din care provine teatrul nostru. De asemenea sunt folosite elemente din teatrul cu măști, tradiție care aparține patrimoniului național românesc.
Prețul unui bilet este de 36 de lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 18 lei.
Biletele se găsesc la:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024