Pompierii botoșăneni desfășoară permanent activități preventive în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite și menținerii unui climat de securitate ridicat la nivelul comunității.
Și în aceste zile, când mii de botoșăneni trec pragul bisericilor și mănăstirilor pentru a participa la slujbele oficiate cu ocazia sărbătorilor Pascale, inspectorii de prevenire au intensificat acțiunile de control, îndrumare și informare preventivă la lăcașele de cult. Sărbătoarea Învierii Domnului aduce în biserici un număr foarte mare de enoriași, motiv pentru care pompierii recomandă preoților și personalului neclerical să asigure și să vegheze la respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Astfel, accesul în lăcașele de cult se va face cu respectarea capacității de ocupare a acestora, în scopul prevenirii producerii unor evenimente nedorite și pentru a asigura evacuarea credincioșilor în condiții optime.
De asemenea, pe durata serviciului religios, ușile se vor menține în permanență deschise, cu sisteme sigure de blocare. Lumânările aprinse vor fi supravegheate și ținute la distanță de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă. La întoarcerea de la biserică acasă, credincioșii nu vor lăsa lumânările și candelele aprinse în apropierea obiectelor sau materialelor combustibile, iar înainte de culcare le vor stinge.
Gospodinele vor supraveghea mijloacele de preparare a hranei atât timp cât ele vor fi în funcțiune. O atenție deosebită trebuie acordată supravegherii copiilor, acasă și la biserică.
Toate aceste recomandări le-au fost transmise preoților, dar și cetățenilor pe timpul controalelor preventive desfășurate de inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani la lăcașele de cult cu risc ridicat de incendiu din județ, dar și de pompierii voluntari.
În ultima săptămână, personalul Inspecției de Prevenire a trecut pragul bisericilor și mănăstirilor și a verificat respectarea condițiilor de securitate la incendiu și / sau protecție civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) și starea acestora, existența și starea/ practicabilitatea căilor de acces și evacuare (interioare și exterioare), existența rezervoarelor de apă pentru incendiu și posibilitățile practice de folosire ale acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
Verificate au fost și sistemele de încălzire locală și instalațiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii. Totodată, preoții și personalul neclerical au fost instruiți cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să acționeze în cazul producerii acestora.
În noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni vor executa, la lăcașele de cult, acțiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioși, dar și de asigurare a intervenției operative în cazul producerii unor situații de urgență.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024