(P) Producția de fructe și legume în sere și solarii reprezintă o soluție ideală pentru a stimula creșterea mult mai rapidă a acestora și pentru a te putea bucura de mai multe recolte în același sezon. Indiferent de spațiul de care dispui în propria grădină, îți poți amenaja un solar rezistent și eficient în timp, unde răsadurile vor fi protejate și se vor dezvolta armonios și sănătos. Există mai multe modele de solarii pe piață, în funcție de bugetul pe care îl ai.
Vezi mai jos câteva modele de solarii ieftine gata de montat în propria curte sau grădină.
Locul ideal pentru amplasarea unui solar este pe un teren plan și fertil, care beneficiază din plin de lumina soarelui. Alege locul potrivit astfel încât acesta să fie orientat către nord sau sud, deoarece lumina soarelui de dimineață este cea mai eficientă pentru dezvoltarea plantelor, de aceea asigură-te că în această parte a zilei razele soarelui se îndreaptă către solarul tău. Mai mult, evită să montezi solarul lângă diferite tipuri de brazi, care nu își pierd frunzele toamna, deoarece vor menține mereu umbra și vor împiedica pătrunderea luminii naturale.
În funcție de ceea ce alegi să plantezi, legume, fructe sau diferite tipuri de plante, acestea au nevoie să fie udate constant sau la anumite intervale de timp pentru ca recolta să fie bogată, conform așteptărilor tale. Astfel, vei avea nevoie de o sursă de apă în apropiere, unde să construiești un sistem de irigare facil.
Totuși, poți apela și la clasicele stropitori pe care să le umpli cu apă de la fântână. Pentru a preveni inundarea solarului pe timp de ploaie, se recomandă construirea unor canale sau șanțuri în care să se adune excesul de apă.
La fel ca o grădină cu straturi în aer liber, solarul are nevoie de aceeași îngrijire și atenție. Se vor îndepărta constant frunzele și buruienile care cresc haotic și se vor cultiva legumele și plantele când acestea ajung la maturitate pentru a încuraja producția nouă.
Fie că ești în căutarea unui solar profesional pentru recolte bogate sau doar pentru consum propriu, îți prezentăm mai jos câteva tipuri de materiale din care poți construi și singur un solar:
● Solar din lemn – acest tip de solar are costuri mai reduse când vine vorba de construcție, în schimb modul de întreținere este unul mult prea riguros, ceea ce îl face potrivit doar pentru culturi mici, pentru consum propriu.
● Solar pe suport din țevi din PVC – ușor de construit și destul de rezistent, dar, de asemenea, potrivit pentru solarii de grădină de mici dimensiuni.
● Solar construit pe suport din țevi din PPR (polipropilenă) – structură rezistentă cu un cost moderat. Ușor de montat și întreținut, acest material este potrivit pentru un solar de grădină, oferind stabilitate și siguranță.
● Solar din aliaj de aluminiu – se montează ușor, dar este sensibil la vremea nefavorabilă și la vânturile puternice, dacă acesta nu este bine ancorat și montat într-un loc mai protejat.
● Solar din țevi negre, din oțel negalvanizat – aceste țevi oferă rezistența de care are nevoie un solar și sunt ușor de montat, dar sunt mai predispuse la rugină față de alte materiale.
● Solar din țevi din oțel galvanizate – aceste tipuri de țevi oferă rezistență pe termen lung. Chiar dacă sunt mai costisitoare, diferența se va observa în timp. Ușor de montat și întreținut.
● De asemenea, folia pentru acoperirea solarului reprezintă o alegere importantă. Aceasta este de obicei din polietilenă și este tratată astfel încât să aibă proprietățile necesare unei producții sănătoase de legume sau fructe.
Unul din aspectele importante este rezistența la razele UV, astfel încât plantele să nu se usuce prematur. În plus, aceasta trebuie să aibă și un aditiv IR care să ofere solarului termicitate, astfel încât căldura de pe timpul zilei să nu se piardă. În același timp, folia trebuie să fie transparentă, pentru ca plantele să se bucure de lumina naturală necesară fotosintezei. Folia trebuie să fie elastică și rezistentă la schimbările de temperatură, motiv pentru care se tratează cu aditivul etil-vinil-acetat – EVA.
Sursa foto: shutterstock.com
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024