Sfaturile vin de la specialiștii de la Universitatea de Medicină. Vești proaste sunt și pentru posesorii de animale de companie
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” vine astăzi cu câteva sfaturi pentru români utile în această perioadă de criză COVID-19. Prin vocea doctorului Ovidiu Peneș, instituția dă o veste proastă celor mai fericiți dintre noi: posesorii de animale de companie.
Mai exact, aceștia trebuie să își spele animalul de companiei de fiecare dată când vin cu el de la plimbare pentru a diminua riscurile în timpul crizei COVID-19. Vești proaste vin și pentru doamne: nu sunt recomandați cerceii și lănțișoarele, dar nici oja.
Iată ce scriu cei de la Universitatea de Medicină:
”Campania de prevenţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti – ‘Asumă-ţi să fii sănătos!’ vine astăzi în întâmpinarea dumneavoastră cu un nou episod menit să prevină contaminarea cu COVID-19. Astfel, vă prezentăm câteva reguli simple care, în opinia medicului primar Ovidiu Peneş, Asist. Univ. Dr. al UMF ‘Carol Davila’ din Bucureşti, te pot feri de coronavirus.
– de preferat, îmbracă-te cu haine cu mânecă lungă şi pantaloni lungi. Acestea să fie cât mai strânse la încheietura mâinii şi la glezne;
– alege pantofi care se pot spăla, curăţa, dezinfecta foarte uşor;
– dacă ai părul lung strânge-l în coadă şi de preferat foloseşte un articol de îmbrăcăminte care să acopere în întregime părul;
– nu folosi în această perioadă cercei, lanţuri, dar mai ales nu folosi inele şi brăţări, ceasuri, acestea împiedică igienizarea corectă a mâinilor;
– poartă unghiile cât mai scurte şi nu mai purta aplicaţii acrilice sau alte tipuri de aplicaţii pe unghie care pot împiedica accesul dezinfectantelor şi a spumelor de curăţat;
– când plecaţi la cumpărăturile obişnuite, faceţi o listă cu necesarul pentru o perioadă mai lungă pentru a ieşi cât mai rar din casă. Este preferabil să meargă un singur membru al familiei care să limiteze cât mai mult ieşirea în public;
– la exterior păstraţi o distanţă de peste 5 m faţă de cei din jur, evitaţi discuţiile faţă în faţă apropiate şi mai ales evitaţi discuţiile pe un ton ridicat atât dumneavoastră cât şi orice altă persoană pe care o puteţi infecta cunoscută sau necunoscută de pe stradă;
– limitaţi contactul cu rafturile, tarabele, alte obiecte folosite în comun sau pereţii ascensorului;
– când vă întoarceţi de afară să aveţi pregătit la intrarea în casă un material textil, prosoape sau altceva îmbibat cu soluţie concentrată de clor pe care să călcaţi şi să dezinfectaţi tălpile pantofilor. Hainele folosite la exterior le veţi îndepărta afară, le aşezaţi într-o pungă de plastic transparent pe care o închideţi ermetic. Pantofii vor fi lăsaţi la exterior. Este bine ca după îndepărtarea hainelor să intraţi direct în camera de baie unde să faceţi un duş complet din cap până în picioare folosind spumă din abundenţă, minim un minut, clătiţi şi repetaţi operaţiunea;
– veţi considera contaminate toate produsele cumpărate din exterior, le duceţi direct în lavoarul din baie şi le spălaţi din abundenţă cu apă şi săpun la exterior. Mai ales ambalajele de plastic vor fi spălate de două ori cu spumă câte un minut şi vor fi clătite. Fructele şi legumele, se vor spăla de asemenea de două ori cu spumă din abundenţă. Folosiţi un săpun neutru sau soluţii speciale tip detergent pentru fructe şi legume. Doar după ce se vor decontamina se pot introduce la depozitare sau pentru consum;
– sub nici o formă nu intraţi cu hainele sau pantofii, încălţămintea din exterior în camerele de locuit. Hainele pot fi depozitate la exteriorul locuinţei sau în pungi transparente ermetic închise 48 de ore pe balcon, terase, de preferat la soare;
– dacă faceţi comenzi de alimente sau obiecte prin curier nu intraţi în contact cu persoana care livrează produsele, păstraţi distanţă de 5 m şi ţineţi cont că ambalajele pot fi contaminate. După deschiderea lor, aruncaţi-le şi igienizaţi mâinile prin spălare şi spumare abundentă 20 de secunde – un minut, clătire şi repetarea operaţiunii;
– dacă aţi comandat mâncare, descărcaţi mâncarea într-un nou vas şi îl încălziţi la temperatura de fierbere câteva minute, ambalajele contaminate le aruncaţi în coş de gunoi cu capac şi spălaţi mâinile. De preferat să preparaţi singuri mâncarea în casă după ce aţi decontaminat produsele;
– mâinile se vor spăla complet cu săpun şi apă călduţă, spuma va acoperi mâna şi antebraţul, unghiile vor fi spumate în contrasensul palmei şi se va insista spumarea între degete;
– la spălatul mâinilor folosiţi de preferat un săpun lichid dintr-un dozator automat care nu necesită atingere;
– ştergerea mâinilor se va face exclusiv cu şervet de hârtie de unică întrebuinţare, nu folosiţi prosoape şi nici uscătoarele cu flux de aer;
– dacă în exteriorul casei aţi folosit mănuşi de tip latex aveţi grijă că şi mănuşa este contaminată, nu o veţi apropia de ochi, nas sau gură. Când ajungeţi la intrarea în casă ele vor fi extrase cu faţa exterioară în interior, adică pe dos şi aruncate ca atare într-un coş de gunoi cu capac.
– nu uitaţi, o componentă esenţială în lanţul de contaminare o joacă telefonul mobil. Sub nicio formă, în exterior nu duceţi telefonul mobil la faţă, vorbiţi pe speaker. Când ajungeţi cu el în interior acoperiţi de câteva ori cu soluţie de alcool concentrată 85- 95% şi lăsaţi să acţioneze câteva minute. Se curăţă apoi cu un şervet şi se repetă operaţiunea;
– de preferat să nu atingeţi încuietorile uşilor, în special ale toaletelor. Când efectuaţi curăţarea vasului de toaletă (flush) o faceţi numai după ce v-aţi asigurat că este închis capacul. Nu se declanşează spălarea până nu este capacul de protecţie aşezat.
– dacă aveţi animal de companie este preferabil să îl plimbaţi într-o curte interioară unde nimeni nu are acces. Dacă acest lucru nu este posibil, consideraţi blana şi picioarele animalului de companie contaminate, motiv pentru care la întoarcerea de la plimbare spălaţi animalul cu şampon şi spumă câte un minut de două ori;
– sub nicio formă nu duceţi mâna nespălată, nedecontaminată în dreptul ochiului, nasului, gurii sau altor mucoase;
– aveţi obligativitatea de a folosi şervet de hârtie de unică întrebuinţare atunci când vă ştergeţi nasul, ochii sau gura, dar mai ales când strănutaţi şi tuşiţi. La fiecare strănut sau tuse se foloseşte un singur şervet de hârtie. După utilizare, acesta se va împacheta cu faţa folosită în interior, în patru rânduri, apoi se aruncă la un coş de gunoi cu capac, de preferat unul care se acţionează prin pedală sau prin senzor.”
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024