Bugetul pentru 2016 al Ministerului Transporturilor, aprobat vineri de comisiile parlamentare, finanţează în continuare construcţia de autostrăzi şi căi ferate în Transilvania şi Banat, în condiţiile în care în Moldova nu există nicio autostradă care să facă legătura cu celelalte regiuni, scrie Gândul.
Astfel, pentru autostrada Lugoj-Deva, sunt prevăzute 348 de milioane de lei, pentru Sebeş-Turda – 247 de milioane de lei, pentru Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş - 230 de milioane de lei, iar în vederea finalizării autostrăzii Transilvania vor fi alocate 449,8 milioane de lei. În total, 1,3 miliarde de lei vor ajunge anul viitor în infrastructura rutieră din vestul ţării pentru două autostrăzi paralele spre Vest: una de la Sibiu la Arad şi cealaltă de la Târgu-Mureş la Oradea. Modernizările liniilor de cale ferată vor fi finanţate tot în partea de vest a ţării, unde vor ajunge 1,8 miliarde de lei, pentru tronsoanele Sighişoara-Coşlariu-Simeria, Gurasada-Simeria şi Braşov-Sighişoara.
Pe de altă parte, niciun ban nu este prevăzut de la buget pentru autostrăzi în zona de est a României. În Master Planul General de Transport al României se arată că, pe coridorul 3 Bucureşti – Regiunea NE (Moldova), care conectează sudul ţării cu regiunile istorice Moldova şi Bucovina, dar şi cu Ucraina şi Republica Moldova, viteza medie este de 61 km/h, iar cea mai mare parte a infrastructurii este defavorabilă, întregul traseu fiind la standard de drum cu o singură bandă de circulaţie pe sens. În plus, nici legătura Moldovei cu Bucureştiul nu este facilitată, deşi regiunea din estul ţării are o populaţie de 4,2 milioane de locuitori.
Toate acestea vin după ce în Parlament s-a eliminat după un scandal monstru și alocarea fondurilor necesare pentru modernizarea drumului Botoșani – Târgu Frumos. Ca de obicei, după noul eșec răsunător liderii politici din Botoșani s-au învinovățit reciproc.
CITEȘTE ȘI:
Mașină a Poliției zdrobită de un tir la Vorona, trei oameni au fost răniți - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
A dispărut Larisa! A plecat dimineață la școală și nu a mai revenit acasă
Oana Sava
Jan 13, 2025
„Musica Ricercata”: Lansare de carte anunțată de Memorialul Ipotești cu invitați de seamă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol în ultimul amical din Antalya
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile