De departe seara cu numărul trei este cea care se bucură de cel mai mare succes din punctul de vedere al publicului în fața scenei, din toate celelalte care s-au scurs până acum.
Mini-seria concertelor programate pentru seara de sâmbătă a fost deschisă cu un concert marca Shift. Băcăuanul a ajuns în perimetrul de la scenă cu aproximativ un sfert de oră înainte de recital și a fost imediat asaltat de fete, care au stat la coadă pentru a obține o fotografie cu artistul.
Shift se bucură de simpatia publicului de la Cornișa care cântă împreună cu el refrenurile preferate. Ba chiar a marcat momentul de la Botoșani ca fiind unul special, fiind pentru prima dată pe scenă după o pauză de un an de zile, cauzată de pandemie.
„Este primul meu concert după un an și mă simt foarte, foarte, foarte bine. Vă iubesc și vă mulțumesc că sunteți aici cu mine”.
Față de celelalte seri, zona din faa scenei unde sunt anumite restricții de intrare este mult mai animată. Și după garduri, botoșănenii sunt mult mai numeroși și așteaptă și celelalte momente artistice.
Pe numele real Gabriel Mihai Istrate, Shift este unul dintre cei mai apreciati artisti de pe piata muzicala romaneasca. De origine din Galati, unde in 1998 pune bazele trupei Ilogic, Shift colaboreaza cu Urban Records ca artist si producator, bucurandu-se de muzica alaturi de Raparta, Mc Bean, Connect-R, Matteo, Tom Boxer, Mike Diamondz, Vanotech, K-Gula si DJ Undoo.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024