Alegerile din cadrul filialei judeţene a Cartel Alfa au avut parte de un final spectaculos. Derulate fără acuze şi fără probleme deosebite, ele s-au terminat tensionat, culmea, după ce s-au anunţat rezultatele. Responsabil principal a fost Alina Voinea Axinte, lidera de sindicat de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Ea a cerut microfonul şi a avut o alocuţiune în care a acuzat fără menajamente conducerea naţională a confederaţiei, reprezentată la şedinţa de la Botoşani de Ion Homoş, secretarul general al Cartel Alfa. Cadrul didactic a amintit de protestele profesorilor desfăşurate timp de aproape trei săptămâni în Piaţa Revoluţiei, la care nu au primit nici un ajutor din partea şefilor naţionali ai cartelului, singurul sprijin fiind acordat de liderul de la Botoşani, Marius Oroşanu.
A rezultat un duel verbal spectaculos, din care redăm o parte.
Alina Voinea Axinte :În acea perioadă n-am fost sprijiniţi, este părerea mea, decât de dl. Oroşanu. Adică, la nivel superior, noi ne-am simţit ai nimănui.
Ion Homoş :Nu vreau să deschid o polemică, vreau doar să vă spun că, din câte îmi aduc eu aminte, la timpul respectiv, noi am dat o serie de comunicate (…). Regret că nu au ajuns. Promit că atunci când ajung la Bucureşti le voi căuta şi vi le transmit doar pentru informare, dar încercaţi să luaţi în considerare următoarele două aspecte: unu, pentru asta au fost create filialele, tocmai pentru că sunt mult mai apropiate de sindicate decât suntem noi la nivelul confederaţiei. Pe de altă parte, vă asigur că, dacă am fi primit o solicitare de venire la Botoşani, în felul acesta ajutându-vă, nu cred că cineva ar fi dat înapoi. Acum depinde ce înţelegeţi dvs. prin ajutor.
Alina Voinea Axinte : Cu tot respectul, pe noi comunicatele nu ne ajută, nu ne-au ajutat. Deci noi am fi vrut o implicare la nivel media. Aşa, eu ştiu, comunicate ne-au fost prezentate. O simplă hârtie pe noi nu ne ajută! Ştiţi foarte bine că datorită acelei acţiuni, şi am fost sprijinită de toţi colegii, nu doar de cei implicaţi direct, au ajuns nemulţumirile noastre la nivel naţional şi au fost forţaţi să ne acorde acele transferuri de fonduri din trimestrul III în II. Ori, chiar în acea perioadă noi ne-am pus problema de ce plătim cotizaţie mai sus când de sprijinit ne sprijină doar dl. Oroşanu.
Ion Homoş (foto stânga) : Da, este un punct de vedere, e al dvs. şi eu vi-l respect, dar îmi aduc aminte că aici, când s-a stat în grevă un număr mare de zile, reprezentantul confederaţiei la Ministerul Educaţiei, vicepreşedintele Petru Dandea ştiu că a participat de vreo două sau dacă nu chiar de trei ori la nişte întâlniri cu celebrul ministru al dvs., al Educaţiei, cu care eu m-am întâlnit de două ori, dânsul mi-a făcut impresia că e un partener, nu foarte slab, ci rău intenţionat din punct de vedere al sindicatului.
Dialogul în faţa celor aproximativ 50 de sindicalişti care se mai aflau în jurul orei 20:00 în sala de spectacole a Casei Sindicatelor a durat timp de aproximativ un sfert de oră, în care, în ciuda eforturilor făcute de liderul naţional al Cartel Alfa, Alina Voinea Axinte a continuat să îl contreze. Duelul verbal s-a întrerupt pentru câteva minute, însă lidera de la „Eminescu” nu s-a împăcat şi a luat din nou cuvântul. Ea i-a solicitat lui Ion Homoş să vină mai des la Botoşani, nu doar o dată la patru ani, când sunt alegeri şi să stea câteva ore să răspundă nelămuririlor oamenilor. Acesta i-a explicat că are un program foarte încărcat, cu 42 de filiale şi 20 de zile lucrative într-o lună, la care ea a dat un răspuns oarecum ironic:
„eu nu cred că vă duceţi în fiecare zi. Asta-i aşa…”.
În final
Alina Voinea Axinte a obţinut promisiunea de la secretarul general al Cartel Alfa că va mai veni o dată la Botoşani până la sfârşitul anului, moment în care, pentru a detensiona atmosfera, Marius Oroşanu a făcut o glumă, mulţumindu-i cu ghilimele liderei de la Mihai Eminescu pentru faptul că îi aduce şeful mult mai des la Botoşani. Alina Voinea Axinte a fost, alături de liderul de la Colegiul Naţional "AT Laurian", cel mai vocal şi vehement şef de sindicat la protestele cadrelor didactice din primăvara acestui an.