Vineri, la prima întâlnire cu presa organizată de PNL Botoşani după alegerile interne, au luat parte preşedintele, cei doi prim-vicepreşedinţi şi secretarul general.
Devenit prim-vicepreşedinte, fostul prefect al judeţului a ţinut să transmită un mesaj pentru primarul municipiului reşedinţă.
„Fiecare membru şi contribuţia acestuia sunt importante şi aş vrea să înlăturăm acum orice fel de speculaţii şi vreau să vă spun că primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, are toată susţinerea noastră politică pentru a duce la îndeplinire proiectele care le are pentru botoşăneni. El este primarul nostru, al copiilor noştri, al PSD-iştilor şi al tuturor botoşănenilor şi al tuturor cetăţenilor şi trebuie susţinut în tot ceea ce face în interesul acestora până la sfârşitul acestui mandat”,
Cristian Roman, prim-vicepreşedinte PNL Botoşani.
Precizările ex-deputatului vin după unele dispute care s-au ivit cu precădere după alegerile parlamentare între acesta şi edilul şef pe seama modului în care cel din urmă a condus campania electorală şi gestionat orele de după scrutin, când liberalii ar fi pierdut la redistribuire al doilea mandat de deputat în favoarea PSD-ului.
Fostul prefect şi deputat a menţionat că discuţiile publice dinaintea alegerilor din PNL au fost fireşte întrucât era o perioadă de campanie electorală internă „care nu se putea desfăşura pe tăcute, ca în filmele mute de la începuturile cinematografiei, chiar dacă noi ne-am derulat alegerile la Cinema Unirea”.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024