Pe de altă parte, conducerea Spitalului de Psihiatrie ar putea relua acordarea tichetelor de masă către angajaţi. Aceasta a fost blocată după instalarea actualilor şefi ai unităţii, în toamna anului trecut, deoarece spitalul avea datorii de circa 1,5 milioane de lei, iar legea interzice asemenea facilităţi unităţilor care înregistrează obligaţii de plată restante.
„Nu trebuie neapărat să dăm toate tichetele de masă, putem să dăm mai puţine, pentru că trebuie să ţinem cont de acel procent de cheltuieli de personal. Este o chestie pe care o să o analizez şi o să mi-o asum”, a afirmat
Gabriel Oprişanu, managerul unităţii medicale menţionate. Aceasta are în organigramă 533 de posturi normate, din care ocupate sunt numai 412, iar cheltuiala cu tichetele de masă s-ar ridica la circa 40.000 de lei pe lună.