Durere și lacrimi la Spitalul Județean ”Sfântul Spirion” din Iași, după tragedia petrecută ieri în Republica Moldova. Liniștea domnește pe holurile spitalului, iar toate gândurile cadrelor medicale și ale pacienților se îndreaptă spre cei patru eroi, care au pierit odată cu prăbușirea elicopterului SMURD, potrivit Libertatea.
Reprezentanții SMURD Iași au plecat azi dimineață în cea mai dureroasă misiune! Aceștia au pornit, cu două mașini, spre Chișinău, pentru a prelua trupurile neînsuflețite ale celor patru membri ai echipajului SMURD care s-au prăbușit cu elicopterul.
”Plecăm acum cinci medici și trei asistenți și reprezentanți ISU spre Chișinău cu două mașini mari de victime multiple. Vor fi aduși aici, la biserica ”Sfântul Spiridon”, în mijlocul spitalului și lângă Universitate, pentru că Mihaela era și cadru didactic. Încercăm să îi aducem acasă și să facem ceea ce se mai poate. Sunt în continuare oamenii noștri dragi, membri ai echipajului și așa va fi mereu. E greu să ne închipuim o gardă fără ei”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD.
Medicii din spital au reușit cu greu să-și desfasoarea activitatea obișnuită, după tragedia de ieri. Angajații de la SMURD și ambulanță au legat la oglinzile mașinilor de intervenție banderole negre și au aprins zeci de lumânări în curtea spitalului.
”Rândurile noastre se subțiază din diverse motive. Cauzele pot fi evitate dacă se actionează cu grijă și mult raționament. Noi, ca și servicii de intervenție, întotdeauna știm că plecăm, dar nu știm dacă ne mai întoarceam. Suntem alături de familiile lor și pentru că toți suntem în aceeași barcă sperăm să nu se mai întâmple așa ceva”, a declarat medicul Florin Agapi, șeful Serviciului de Ambulanță Iași.
În semn de solidaritate față de medicul Mihaela Dumea, și în Piață Națiunilor din față Universității de Medicină s-a ținut un moment de reculegere. Doctorița era un adevărat exemplu pentru studenții cărora le preda Medicină de Urgență. Cele patru trupuri neînsuflețite urmează să fie aduse astăzi în țara și vor fi depuse la biserică ”Sfântul Spiridon”, din curtea spitalului.
Comandantul echipajului – comandor Doru Gavril, 53 de ani, comandant al Unitătii Speciale de Aviație Iași. Acesta era încadrat în structuri militare încă din anul 1985, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 2005 și avea o experientă de zbor pe elicopter de 4.181 ore. Absolvent al Școlii Militare de socaeOfițeri de Aviație ”Aurel Vlaicu”, Gavril era căsătorit și avea un copil.
Copilotul – căpitan-comandor Voicu Șocae, de 36 de ani, pilot de elicopter, încadrat în structuri militare din 2003, iar în Ministerul Afacerilor Interne din 2008. Acesta avea o experiență de zbor pe elicopter de 1.480 de ore. Absolvent al Academiei Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” Brașov din 2003, Șocae era căsătorit și avea doi copii. Medicul Mihaela Dumea, în varstă de 39 de ani, era din Iași. Era asistent universitar la UMF și a fost încadrată la Unitatea Primiri Urgențe SMURD Iași de 11 ani, având o experientă de cinci ani pe elicopter. Era căsătorită și avea un copil. Asistentul Gabriel Sandu – asistent medical principal medicină de urgentă, avea 38 de ani și era încadrat la U.P.U. SMURD Iași de 16 ani, cu o experientă de 11 ani pe elicopter. Acesta era căsătorit și avea un copil.
CITEȘTE: DOLIU la Botoșani! Doi salvatori au murit, după ce elicopterul SMURD în care se aflau s-a prăbușit
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024