Mai sunt câteva zile și ne îndreptăm cu pași repezi spre ziua decisivă pentru noi toți, ziua votului. Atunci când avem șansa , fiecare dintre noi, să decidem pe cine trimitem în Parlament pentru a ne reprezenta interesele și a lupta pentru dezvoltarea județului în care trăim.
În aceste zile, am mers în localitățile botoșănene și am văzut ce-a realizat partidul și reprezentanții PSD, în special în mediul rural, cum interesele politicienilor au avut întâietate în defavoarea cetățenilor , uitând astfel fundamentul jurământului depus ca parlamentari.
Cel mai elocvent exemplu de parlamentar, ministru pe care l-a dat PSD Botoșani, este domnul Marius Budăi. Un monument de ipocrizie colosală ,care candidează din nou și care se crede mare expert care poate salva Botoșaniul, din fotoliu de parlamentar.
Deputatul PSD, Marius Budăi, după ce a avut toate pârghiile necesare, în calitatea sa de ministru al Muncii, să mărească pensiile așa cum ar fi fost normal pentru părinții și bunicii nostri, dar nu a făcut-o din nepăsare sau necunoaștere, vine acum în fața botoșănenilor să le ceară votul pentru un nou mandat de parlamentar. Culmea, e că le promite tot măriri de pensii și un trai mai bun!
Dragi botoșăneni, oameni buni, știm cu toții că în județul Botoșani trăiesc cei mai săraci pensionari cu cele mai mici pensii. Acest lucru se datorează și domnului Marius Budăi, candidat PSD la Camera Deputaților, cu sloganul Prioritatea PSD este păstrarea locurilor de muncă și creșterea veniturilor românilor!”
Cât timp a ocupat funcția de ministru al Muncii a spus că nu este sau că nu poate, cel puțin constitutional, să facă ceva prin care pensiile botoșănenilor să nu fie cu 20% mai mici decât restul țării.
Promitea mărirea pensiilor dar cu părerea lui de specialist ne anunța că pensiile tot nu vor fi foarte mari pentru că botoșănenii au muncit la câmp , salariile au fost mici și contribuția mică. Conform calculelor, poți munci o viață întreagă degeaba pentru statul român și pentru acești dinozauri care se bat cu pumnul în piept și ne cer votul că să își apere de fapt ce au ei și să nu piardă bunăstarea și toate beneficiile acordate de stat din banii nostri, că vor să muncească pentru noi, cetățenii,când de fapt, ei nu vor să facă absolut nimic pentru noi.
Tupeul întrece limita bunului simț când afirmă că avantajul pensionarilor e că au medicamente gratuite sau compensate și așa le rămân câțiva lei în buzunare .
Rușine să îți fie domnule Marius Budăi, deputat PSD !!!Rușine!!! Toți pensionarii indiferent de valoarea pensiei au aceleași drepturi la sănătate și rețete gratuite sau medicamente compensate .
Cum spuneți că salariile au fost foarte mici pentru că Botoșani este o zona defavorizată și constituțional nu v-a dus capul și nu a vrut stăpânul Dragnea, de fapt să faceți ceva pentru pensionari, dacă și dumnevoastră ați fi platit după zona din care veniți și că de fapt nu aveți dreptul constituțional să luați leafa la fel că ăla din București !?!? Cum ar fi această șansă de egalitate dar și de dublă măsură față de problemele care vizează în mod direct cetățenii pe care vreți să îi reprezentați în parlament și să le apărați drepturile ?!?
De ce ca ministru nu ați dorit impozitarea pensiilor foarte mari și de ce nu ați anulat legea pensiilor speciale ? Astfel ați fi avut și fonduri pentru mărirea pensiilor de mizerie pe care le au unii pensionari, s-ar fi putut bucura și ei de o viață cât de cât liniștită și fără grijă pâinii de mâine!
Pe data de 6 decembrie îmi doresc ca botoșănenii să vă dea un vot negativ și să rămâneți fără locul cald și beneficiile lui, pentru că nu meritați !
Botosani nu merită un mincinos care se urcă pe problemele cetățenilor și care prezintă de la o campanie la alta tot felul de sloganuri ca fiind singurul preocupat de un trai mai bun ,de siguranță locurilor de muncă, minciuni frumos ambalate și atât.
Domnule Budăi , nu mai fugiți de responsabilitatea răspunderii în fața cetățenilor pentru slujirea stăpânului de la partidul PSD din Botoșani , dar și a celui de la nivel central .
Sunteți cea mai bună sluga a PSD ului și cel mai slab și mincinos parlamentar al Botosaniului ! O persoană fără nicio specializare,fără viziune, fără să aveți capacitatea atragerii fondurilor europene,nu aveți perspicacitatea implementării unui proiect pentru șansă egală a cetățenilor pe piata muncii.
Dragii mei, e timpul ca acest „dinozaur” flamând după banii statului și după pensie specială, care a declarat din pozitia de ministru, că nu are ce să facă pentru pensionarii botoșăneni , din punct de vedere constitutional, care sunt cei mai săraci din toată România, să îl lăsăm pe 6 decembrie să vadă cum este să rămână șomer.
Merită această șansă !!!Atât la putere cât și în opoziție nu purtați decât măști domnule Budăi menite să manipuleze credința cetățenilor și îi luați în derâdere și nu faceți decât să vă planificați situațiile și să derutați cetățenii pentru a obține doar ce vă doriți .Politica dumneavoastra este una doar de înjosire , umilință și distrugere a cetățenilor.
Cătălin Silegeanu, candidatul PRO România pentru Camera Deputaților
Material realizat la comanda Partidului PRORomânia Botoșani de S.C. PLAY BY PLAYS.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024