Firma „Rosal” controlată de cunoscutul om de afaceri Silviu Prigoană a acumulat datorii de circa 80.000 de lei la societatea de salubrizare din Botoşani. Compania în spatele căreia se află deputatul PDL a încheiat cu „Urban Serv” un contract pentru depozitarea la groapa de gunoi de la Botoşani a deşeurilor colectate în Suceava şi după opt luni în care a achitat la timp facturile în 2011 nu a mai plătit decât serviciile prestate până la nivelul lunii februarie.
Pe luna martie trebuia să vireze banii până la sfârşitul lui aprilie, însă nu a făcut-o nici până pe 19 mai.
„Le-am trimis adresă şi i-am anunţat că de mâine nu le mai primim gunoiul pentru că au întârziat 20 de zile cu plata”, ne-a declarat joi
Gheorghe Pricopi, directorul general al SC Urban Serv SA. SC Rosal Grup SA, care a câştigat licitaţia de salubrizare a municipiului Suceava, transportă zilnic la Botoşani şase maşini cu remorcă de gunoi deoarece rampele de deşeuri din judeţ vecin s-au închis aproape în totalitate. Contractul cu societatea botoşăneană a fost semnat pe 30 iunie 2010 şi până în primăvară a funcţionat bine.
Dezvoltare cu gunoiul de la Suceava
„Până acum nu au fost probleme. Mai întârziau ei două-trei zile, dar acum au întârziat mai mult”, ne-a mai spus
Pricopi. Înţelegerea cu „Rosal” a permis conducerii „Urban Serv” efectuarea mai multor investiţii precum o platformă de compost de 100.000 de lei, un transportor de containere de 35.000 de euro şi un aşa numit utilaj „picior de oaie” de 40.000 de euro utilizat la compactarea gunoiului la rampa de la Rediu.
„Aşa am convenit cu Primăria ca banii obţinuţi astfel în plus să nu-i băgăm în salarii, ci numai în dezvoltare”, a arătat
directorul SC Urban Serv SA. Sucevenii vor mai putea aduce gunoiul la Botoşani până la jumătatea anului viitor, când groapa de gunoi de la Rediu se va închide întrucât nu corespunde cerinţelor europene.