Echilibrare emoțională și mentală
Pentru cei interesați, evenimentul va avea loc în fața
librăriei Alexandria din centrul comercial, la ora 17.30, iar cartea va fi prezentată de poetul Maria Moisoiu.
”Cartea „Tehnici de eliberare emoţională – Vindecarea inimii” scrisă de psihologul Mihai Moisoiu ne prezintă importanţa trăirii conştiente a fiecărei clipe şi ne îndrumă pas cu pas, ne oferă modalităţi de purificare şi echilibrare emoţională şi mentală, pentru toate momentele zilei”, se arată în comunicatul trimis de reprezentanții
Uvertura Mall.
De asemenea, sunt prezentate diferite abordări prin care putem înţelege şi echilibra relaţiile de cuplu si cele cu ceilalţi, conflictele interumane, stările de mânie, frică, panică, supărare, rezolvarea problemelor în aşa fel încât neînţelegerile, stările emoţionale dizarmonioase şi tensiunile zilnice, momentele dificile să se transforme în oportunităţi de vindecare şi echilibrare.
Exerciții de armonizare și echilibrare
Relaţia de cuplu, modul în care se atrag fiinţele umane, posibilităţile de armonizare a unor dezechilibre la nivel de cuplu sunt toate explicate cu ajutorul principiului rezonanţei aducând, astfel, o nouă viziune asupra funcţionării subtile a legii atracţiei. Tot aici este prezentată pentru prima dată teoria spaţiilor psihosomatice, însoţită de o serie de exerciţii de armonizare şi echilibrare ce combină respiraţia, vizualizarea creatoare, diferitele poziţii ale mâinilor pe corp şi sugestiile pozitive.
A dărui iubire cu inima curată şi din suflet fiintei care conteaza, celor dragi este un exerciţiu ce ne aduce iubire, rabdare si vindecare în fiecare celulă a corpului nostru, ne înalţă inima şi ne purifică mintea. De fiecare dată, când dăruim ființei care contează pentru noi şi cel mai neînsemnat lucru, îi dăruim ei inimii ei și ne dăruim și nouă iubire stabilitate, vindecare, armonie şi linişte.
CITEȘTE:
Lansare de carte la Uvertura Mall cu-n roman efervescent, copilărie, inocență și străinătate – AFLĂ când