În vârstă de 31 de ani, Simona Halep , numărul 9 în clasamentul 9 WTA a fost notificată despre faptul că a fost testată pozitiv la o substanță interzisă, roxadustat.
Tenismena a fost suspendată provizoriu de Agenția de Integritate din Tenis. La scurt timp, sportiva reacționat pe rețelele sociale.
S-a arătat foarte surprinsă să afle că testul de la US Open a venit cu un rezultat pozitiv și că va face tot ce îi stă în putință pentru a demonstra că nu e vinovată.
”Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea.
În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.
Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”,
Simona Halep, nr.9 WTA
Pe 29 august, ea a fost eliminată surprinzător, încă din primul tur la US Open, de Daria Snigur (20 de ani, 124 WTA).
După aceea, invocând probleme medicale, a anunțat că nu va mai juca în 2022,
Astfel, chiar dacă nu ar fi primit suspendarea provizorie, Simona Halep tot nu mai juca oricum în acest sezon.
Foto: Profimedia Images
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024