Peste 500 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar s-au evacuat, astăzi, pe timpul unor exerciții organizate la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona și Școala Gimnazială „Raluca Iurașcu” din Joldești.
Conform scenariului, în timpul orelor de curs s-a produs un cutremur. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță.
Însoțiți de învățători sau profesori, elevii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și au mers la locurile de adunare. Acolo, îi așteptau pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere. Elevii au avut ocazia să vadă mijloacele tehnice și echipamentele folosite de salvatori în misiuni.
Pe timpul activității, pompierii le-au transmis câteva sfaturi.
În caz de cutremur:
Persoanele responsabile la nivelul unităților de învățământ au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.
Activitățile s-au desfășurat în baza protocoalelor de colaborare încheiate între Inspectoratul penru Situații e Urgență (ISU) Botoșani și unițățile de învățământ, în cadrul „Săptămânii Verde” și „Școlii Altfel”.
Hoț de cosmetice și biciclete REȚINUT de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Viitori ofițeri de Poliție au venit la Botoșani să învețe meserie
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
ACUM la Botoșăneanul TV, cu dr. Daniel Bejenariu și...: Când pisicile au cafeneaua lor - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Frig puternic anunțat de meteorologi: CÂND se schimbă vremea
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile