Cele 4 federații reprezentative din Administrația Națională a Penitenciarelor au organizat si în această zi pichetarea Ministerului de Justiției la care au luat parte și politiștii din Penitenciarul Botoșani.
La orele 10.45 cei patru reprezentanți ai federațiilor s-au intâlnit cu ministrul Justiției, au rediscutat revendicări iar oficialul s-a angajat să:
"Țara arde din cauza măsurilor de austeritate pe care acești guvernați le adoptă contra tuturor claselor socio-profesionale, iar aceștia continua sa ne trateaze cu indiferenta. Protestele vor continua conform calendarului organizat de către cele 4 federații reprezentative din sistemul penitenciar, până când aceștia vor respecta legea",
Răzvan Chilărașu, vicepreședinte Federația Polițiștilor de Penitenciare
Angajații de la Penitenciarul Botoșani au organizat un protest și în fața unității de detenție, în cursul aceste luni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024