Schimbarea inspectorilor școlari cu membri PNL este îngrijorătoare, acuză sindicatele într-o scrisoare către Iohannis.
Schimbarea pe criterii politice a inspectorilor școlari “încalcă spiritul proiectului ‘România educată'”, spun sindicaliștii din Iași, care îi cer președintelui Klaus Iohannis să intervină “la nivelul Executivului pentru ca în învățământ să fie promovată depolitizarea”.
Într-un comunicat remis presei, USLIP Iași îi amintește liderului de la Cotroceni că, în momentul lansării proiectului prezidențial pe educație, a declarat că “dacă intri într-un ISJ nu există Inspector care să nu aibă carnet de partid”.
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (USLIP) listează o serie de schimbări la șefia inspectoratelor și acuză că la conducerea ISJ Alba, Arad, București, Caraș-Severin, Dâmbovița, Mehedinți, Neamț și Suceava au fost numiți inspectori generali membri ai PNL.
“Ceea ce se întâmplă în ultimele trei luni, încalcă (sic!) spiritul proiectului ”România educată”, spun sindicaliștii, care susțin că “ceea ce am găsit este îngrijorător și arată clar o direcție pe care actuala putere o promovează”.
În scrisoarea către Iohannis, sindicaliștii vin și cu exemple de inspectorate școlare aflate în aceste situații: Alba, Arad, București, Caraș-Severin, Dâmbovița, Mehedinți, Neamț, Suceava. La Botoșani, în funcție este în continuare Gabriel Hârtie, însă liberalii au anunțat că au pregătite nume pentru inspector general și pentru doi adjuncți.
În decembrie 2018, la evenimentul în care a lansat raportul său pe educație “România Educată”, președintele Klaus Iohannis a declarat: “Actualele inspectorate școlare trebuie desființate și înlocuite cu structuri de profesioniști. Dacă acum intru într-un inspectorat și nu scot toți carnetul de partid înseamnă că este o minune. Aceste politizări se petrec în special în perioade guvernamentale PSD-iste. Deci PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional. O eroare fundamentală”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024