Patru lideri sindicali din sistemul educaţional au avut în cursul zilei de luni, 14 februarie a discuţie cu prefectul Cristian Roman căruia i-au solicitat sprijin vis a vis de problema cu care se confruntă în cazul salariilor cadrelor didactice.
Sindicaliştii susţin că, în situaţia în care profesorii nu îşi vor primi drepturile salariale majorate iar Trezoreria nu va debloca aceste fonduri, sunt decişi să depună o serie de plîngeri penale atît împotriva Ministerului Educaţiei cît şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Liderul SIP a afirmat că va face tot ce îi va sta în putinţă pentru ca profesorii să îşi primească drepturile financiare integral, primul pas fiind făcut prin discuţiile cu prefectul Cristian Roman. „
Am vorbit cu domnul prefect care a avut amabilitatea să ne primească şi să ne asculte. Domnia sa nu ne tratează aşa cum ne tratează Ministerul Educaţiei sau alţii, ci cu respect şi stimă. Am vorbit următoarea situaţie, să reglementăm actuala situaţie din învăţămînt, este o situaţie ieşită din comun. Cei care îşi bat joc de oamenii şcolii şi de învăţămînt să aibă în vedere că au trecut prin şcolile româneşti şi au ajuns oameni datorită celor care i-au învăţat”, a afirmat
Maria Ţiprigan, preşedinta SIP Botoşani.
Am solicitat colegilor să mai aibă răbdare o zi, două
De asemenea, liderul LSI, Liviu Axinte susţine că a lansat un apel cadrelor didactice de a mai avea răbdare cîteva zile, perioadă în care se vor face eforturi pentru ca Trezoreria să deblocheze sumele pentru plata salariilor integrală
.„În urma discuţiei pe care am avut-o cu domnul prefect sperăm să găsim rezolvarea necesară pentru aplicarea legii. Şi nu este decît o singură soluţie, cea a respectării legilor şi a hotărîrilor judecătoreşti. Am solicitat colegilor să mai aibă răbdare o zi, două, pentru a se rezolva problema salarizării aşa cum prevede legislaţia şi hotărîrile judecătoreşti”, a afirmat şi
Liviu Axinte, preşedintele LSI. Sindicalistul este de părere că, cel mai probabil în decursul acestei săptămîni situaţia să fie deblocată iar cadrele didactice să îşi primescă remuneraţiile financiare, conform hotărîrilor judecătoreşti.