Liderul Sindicatului Sanitas, Octavian Dumitru, susţine că o eventuală comasare a bucătăriilor din spitalele botoşănene ar putea afecta şi pacienţii. Potrivit acestuia, decizia va trebui foarte bine gândită, mai ales la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati, ţinând cont cât de importantă este alimentaţia copiilor aflaţi pe paturile de spital.
Decizia nu poate fi pusă în aplicare peste noapte, precizează sindicalistul, care consideră că, dacă într-adevăr acest sector de activitate din spitalele botoşănene va fi comasat şi se va obţine o economie pentru bugetul Spitalului Judeţean Mavromati, nu o va contesta. Însă, ceea ce rămâne de negociat ar fi disponibilizările de personal de la nivelul bucătăriilor.
„Lucrurile trebuie discutate, noi nu acceptăm disponibilizările, dar nu avem încotro trebuie, să discutăm chestiunea aceasta. Alimentaţia copiilor face parte din tratamentul lor, în general alimentaţia pentru persoanele bolnave este importantă, dar la copii în mod deosebit. Aşa că acolo va fi o problemă de discutat, să vedem ce spun medicii pediatri, care e punctul lor de vedere şi al colegilor care lucrează acolo”, a spus
Octavian Dumitru, liderul Sanitas. Nu în ultimul rând
Octavian Dumitru susţine că trebuie analizată bine şi ideea cu privire la transportul hranei bolnavilor şi costurile aferente.
CITEŞTE:
Măsuri la Mavromati: Iliuță se gândește și la desființarea bucătăriilor