Conducerea Ligii Sindicatelor din Învăţământ susţine că va urmări îndeaproape modul în care va fi aplicată metodologia privind mişcarea personalului didactic dat fiind faptul că şi în acest an vor exista restrângeri totale sau parţiale de activitate, fiind afectate mai multe şcoli.
Liviu Axinte a declarat că deja o parte dintre cadrele didactice vizate i-au cerut sprijinul întrucât riscă să îşi piardă catedrele din cauza scăderii populaţiei şcolare ceea ce duce, în unele şcoli la dispariţia unor clase. „
Sunt probleme în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acestei metodologii, în câteva şcoli, nu aş vrea să nominalizez în etapa următoare în care IŞJ şi comisia de mobilitate este implicată în corectarea şi avizarea planului de încadrare eu sper să se găsească soluţii pentru toate cadrele care se regăsesc în această situaţie. În caz contrar ne vom adresa şi instanţei”, a declarat
Liviu Axinte, preşedintele LSI Botoşani. Sunt predispuşi să intre în restrângeri de activitate profesori de fizică, chimie, biologie, istorie sau geografie dar şi maiştri din unităţi de învăţământ tehnologice care de aproximativ doi, trei ani de zile sunt nevoiţi să lucreze ca şi necalificaţi.
CITEŞTE:
Sindicaliştii se implică în scandalul cu comasarea şcolilor la Botoşani