Reprezentanţii Ligii Sindicatelor din Învăţământ au declarat că se vor implica cu privire la desfiinţarea Şcolii 16 din municipiu care ar urma să fie absorbită de Şcoala 13, cel puţin din punctul de vedere al asigurării unui loc de muncă pentru personalul care este încadrat în prima dintre unităţile şcolare.
Liviu Axinte este de părere că această măsură a fost luată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean din cauza populaţiei şcolare care este în continuă scădere. „
Sincer eu nu am prevăzut că va avea loc această discuţie cu comasarea însă din ce am înţeles la nivel de IŞJ s-a pornit de la situaţia de acolo din şcoli, numărul de elevi care funcţionează în cele două şcoli şi comasarea celor două şcoli la acest moment este de fapt o propunere a Inspectoratului către CL care este de fapt cel care va decide ţinând cont de analiza făcută”, a declarat
Liviu Axinte, preşedintele LSI.
Decizia luată la nivel de Inspectorat şi care a trecut deja prin Consiliul de Administraţie a stârnit un imens scandal în rândul unor cadre didactice care au înaintat un memoriu către conducerea Consiliului Judeţean. Decizia finală ar urma însă să fie luată de consilierii locali. Până atunci, liderul sindical a declarat că va încerca să intermedieze o întâlnire între factorii implicaţi pentru a se lua decizia corectă. „
Vom solicita Inspectoratului să aibă loc o întâlnire în cadrul consiliilor de administraţie din cele două şcoli, cu conducerea IŞJ şi noi şi să discutăm cu date concrete să vedem mă rog unde am ajunge dacă se comasează, ce se întâmplă efectiv pe posturi, am înţeles că IŞJ a terminat acest material şi poate să găsim soluţia cea mai bună. Dar la momentul acesta totul depinde de CL”, a mai spus
Liviu Axinte. Un memoriu similar cu cel înaintat Consiliului Judeţean a fost înaintat şi către Primăria Botoşani.
CITEŞTE:
Ţurcanu îi cere demisia lui Huncă: I s-a urcat funcţia la cap