Reprezentanţii Ligii Sindicatului din Învăţământ (LSI), vor ca până în toamnă să se întâlnească şi cu liderii din judeţele ţării pentru a stabili de comun acord câteva revendicări, printre care şi una cu privire la mărirea sumelor de bani pentru cadrele didactice ce înscriu în comisiile de la examenele naţionale.
Având în vedere că plata din acest an pentru participarea profesorilor în comisiile de examinare este infimă, aşa cum susţine preşedintele LSI Botoşani sindicaliştii din învăţământ vor să meargă să le prezinte Ministerului Educaţiei în vederea rezolvării lor.
„Dacă nu suntem de acord trebuie să ne gândim la un moment dat şi că protestăm faţă de sumele acestea că nu se poate aşa. Din toamnă să ne stabilim un calendar de revendicări la începutul anului şcolar, cam ar veni timpul să ne formulăm clar care sunt revendicările pe care le avem şi să încercăm obţinerea măcar a câtorva lucruri”, a declarat
Liviu Axinte, preşedinte LSI Botoşani. Acesta a mai precizat că deocamdată nu s-a stabilit concret care vor fi cerinţele şi că după ce vor contura o idee clară vor merge să o transmită Ministerului Educaţiei.
„Avem corespondenţă cu colegii din ţară şi cu federaţia pe tema aceasta, ca la începutul lunii septembrie trebuie să venim cu formule de revendicări şi propuneri de acţiuni”, a mai spus
Liviu Axinte. În opinia sa, liderul crede că profesorii s-au înscris anul acesta în comisii doar pentru a se putea desfăşura examenele nu pentru a câştiga bani fiindcă din sumele plătite nu e mare câştig.
CITEŞTE:
Bani prea puţini pentru profesorii evaluatori la examenele naţionale - AFLĂ sumele