Colegii polițistului din Dorohoi, a cărui casă a fost incendiată, spun că la mijloc este un gest de răzbunare și că soția acestuia a încercat să tragă un semnal de alarmă pe Facebook.
În data de 25 iulie, în municipiul Dorohoi, a fost incendiată casa unui polițist, gestul fiind, se pare, unul de răzbunare. În trecut, omul legii ar mai fi fost ținta unor astfel de atacuri de răzbunare.
Casa, care era la roșu, a ars în totalitate. Din fericire, polițistul împreuna cu familia lui se afla la o petrecere.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, se poate observa că un bărbat se apropie cu o canistră de benzină în mână și începe să stropească pereții casei, iar ulterior se face dispărut. Autoritățile au deschis o anchetă și urmează să identifice făptașul.
Soția polițistului, în disperare de cauză, a încercat să tragă un semnal de alarmă, inclusiv pe Facebook, referitor la cele întâmplate.
Au luat atitudine cu privire la cele întâmplate și colegii polițistului din Sindicatul Europol.
”Ceea ce vedeți in imagini este casa incendiată ce aparține unui polițist din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, care acum plătește consecințele faptului că și-a făcut datoria.
Este uluitor faptul că, deși a semnalat conducerii IPJ Botoșani faptul că a fost amenințat de un individ certat cu legea și care a încercat chiar să-l accidenteze cu autoturismul, nu au fost dispuse măsuri pentru a-i fi asigurată protecția”,
Sindicatul Europol
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024