Având în vedere informațiile difuzate prin intermediul mass-media în ultimele zile cu privire la drepturile salariale considerate a fi primite nelegal de către angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, Sindicatul ”IMPACT”, sindicat reprezentativ din această unitate, aduce la cunoștința membrilor de sindicat dar și a cetățenilor interesați următoarele: conducerea sindicatului a promovat toate demersurile legale pentru a demonstra că atât drepturile salariale și cele de altă natură primite de angajații DGASPC Botoșani în anii 2008 – 2009, în baza Contractului colectiv de muncă și a Acordului colectiv negociate de către sindicat și administrație, au fost acordate legal.
În perioada verificărilor de către reprezentanții Camerei de Conturi Botoșani efectuate la această instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, conducerea sindicatului a pus la dispoziția acestora, documente și sentințe pronunțate de către Tribunalul Botoșani, definitive și irevocabile prin decizii ale Curții de Apel Suceava ce atestă legalitatea drepturilor prevăzute în Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pentru anul 2008 – 2010 și a Acordului colectiv. Mai mult, pentru că angajatorul a sistat acordarea unor drepturi prevăzute în CCM la nivel de unitate, sau nu acordat toate drepturile ce li se cuveneau angajaţilor, Sindicatul „IMPACT” Botoşani, a introdus acţiune în instanţă pentru peste o mie de membri de sindicat, salariaţi ai DGASPC Botoşani, pentru recuperarea acestor drepturi cuvenite şi neacordate. Instanţa de fond a Tribunalului Botoşani a hotărât disjungerea dosarului pentru fiecare reclamant în parte. Prin urmare, în acest moment există peste o mie de sentinţe favorabile salariaţilor, definitive și irevocabile, prin care s-au câştigat atât drepturi salariale dar şi drepturile speciale pentru anii 2008 -2009. De asemenea au fost puse la dispoziția organului de control și alte sentințe definitive și irevocabile pronunțate în cauze asemănătoare în țară, având în vedere că Sindicatul ”IMPACT” este membru al Federației ”PRO.ASIST”, federație reprezentativă la nivel național pe ramura asistenței sociale.
După ce Consiliul Județean Botoșani a contestat în instanță decizia Camerei de Conturi Botoșani, Sindicatul ”IMPACT” alături de reprezentanții DGASPC au promovat cerere de intervenție în proces în interesul Consiliului Județean pentru a preveni din start imputarea unor sume considerate acordate nelegal pentru salariați. În data de 14 iulie 2011 Curtea de Apel Suceava a admis atât cererea de intervenție cât și cererea de suspendare a executării deciziei de imputare emisă de Camera de Conturi Botoșani la nivelul Consiliului Județean.
Din păcate, deși această dispoziție a Camerei de Conturi Botoșani are efecte pentru mai multe instituții din subordinea Consiliului Județean și implicit asupra salariaților acestor instituții, doar Sindicatul ”IMPACT” și DGASPC au intervenit în procesul privind contestarea și anularea ei. Considerăm că implicarea mai multor reprezentanți ai salariaților și a instituțiilor afectate ar fi avut un alt impact asupra deciziilor judecătorilor.
DGASPC Botoșani a emis la mijlocul lunii iulie 2011 dispoziții de imputare pentru funcționarii publici ce se aflau în activitate în anul 2009. Sindicatul ”IMPACT” a promovat toate demersurile necesare pentru contestarea acestora, solicitând instanței anularea lor. Pentru recuperarea sumelor considerate a fi acordate nelegal pentru personalul contractual, DGASPC va fi nevoită să acționeze în instanță, fiecare salariat în parte, deoarece legea nu permite reținerea unor sume de bani din salariu fără a avea o hotărâre judecătorească în acest sens.
Sindicatului ”IMPACT” în lupta pentru apărarea drepturilor membrilor săi, instrumentează peste 1200 de dosare pe rolul Tribunalului Botoșani și a Curții de Apel Suceava, în primul rând drepturi salariale ce vizează reîncadrarea și salarizarea personalului contractual și funcționari publici pentru anul 2010, iar în lunile septembrie și octombrie 2011 vor fi primele termene pentru dosarele ce vizează reîncadrarea și salarizarea salariaților DGASPC pentru anul 2011.