În data de 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci. Printre multe alte sărbători închinate cinstirii Sfintei Cruci, aceasta este a doua sărbătoare importantă de la începutul Anul Nou Bisericesc.
În municipiul Botoșani există o singură biserică cu acest hram, însă foarte puțini o cunosc cu denumirea de Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”. Dar foarte mulți, chiar majoritatea, au fost de cel puțin de două ori pe locul unde se află această biserică.
Este vorba de Biserica Parohiei „Ziua Crucii” din curtea Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” care are acest hram, potrivit timpulcredintei.ro.
În ajunul sărbătorii, vineri, 13 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, se va săvârși cu sobor de preoți, Vecernia Mare a Hramului cu Litie.
În ziua hramului, Sâmbătă, 14 septembrie 2024, începând cu ora 8:00, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire a ctitorilor bisericii.
Orice lăcaş sfânt, capelă, paraclis sau biserică, are unul sau chiar mai mulţi ocrotitori sau o sărbătoare religioasă în cinstea căreia a fost zidit. Această prăznuire în cadrul unei comunităţi creştine reprezintă un eveniment cu multe caracteristici importante.
Citește articolul integral AICI
Trei comune din Botoșani folosesc clopotele bisericilor în caz de urgențe: NU au sisteme de alarmare
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Temperaturi de până la 20 de grade anunțate de meteorologi: PROGNOZA pe două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Botoșăneancă căzută într-o intersecție: A fost transportată la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Amendă de 5.000 de lei pentru un patronaș care a amplasat un automat plin cu tot felul de țigări
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
„Nu tremur la cutremur”: Pompierii, acțiune preventivă în Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile