Fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate este unicul lider al social-democraților botoșăneni care a dezvăluit locul și ora la care își exercită dreptul constituțional.
Costel Lupașcu a votat la secția 67 amenajată la Colegiul Economic, acolo unde a fost însoțit de soție și de fetița lor.
A făcut-o cu aproximativ o oră înainte de închiderea urnelor.
”Am votat cu speranță pentru un viitor cât mai bun pentru țara noastră România, am votat pentru stabilitate, pentru continuarea investițiilor, pentru copiii noștri, pentru tot ce e mai bun în actuala guvernare”,
Costel Lupașcu, deputat PSD.
Parlamentarul social-democrat a explicat ora târzie la care s-a prezentat la urne prin faptul că, ”am fost ocupat, chiar am avut multă, multă, multă treabă”.
În schimb, nu a votat și la referendum.
”A fost o opțiune. Susținem statul de drept, susținem justiția din România, o justiție dreaptă, corectă, echitabilă pentru toți cetățenii României. S-a făcut cvorumul în momentul de față pentru referendum, așa că nu cred că mai era important”,
Costel Lupașcu, deputat PSD.
Reamintim că ceilalți lideri PSD Botoșani au evitat să facă publice locul și ora la care votează.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Declarația zilei 19 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Oana Sava
Nov 19, 2024
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Post scos la concurs la Teatrul Vasilache: Până CÂND se depun dosarele
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024