Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii în curs a fost deja convocată pentru data de 30 iunie, adică săptămâna viitoare. Ordinea de zi este una bogată și cuprinde și un proiect privitor la parcul regional de agrement Cornișa.
Mai exact, este vorba de proiectul privind înființarea direcției de administrare a infrastructurii edilitar-urbane a parcului regional de agrement turistic și sportiv și a regulamentului de organizare și funcționare.
Proiectul este inițiat de consilierul local Ovidiu Portariuc.
Presupune trei variante pentru administrarea parcului, iar consilierii locali vor opta pentru una dintre ele.
Cătălin Flutur este de acord.
”Decizia se va lua în ședința de CL. Proiectul de hotărâre inițial și într-adevăr documentația care a fost pusă spre consultarea publică era în formula cu o direcție nouă. Noi nu mai avem timp acum să gândim o altă procedură de organizare cu toate că acolo sunt prinse toate cele trei variante. O direcție nouă, externalizare sau să preia serviciul care există în cadrul Primăriei”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În cazul în care ar fi venit cu o nouă viziune pentru administrarea acestui obiectiv, acest demers ar fi însemnat amânarea cu câteva luni a deschiderii.
Cătălin Flutur nu agreează această opțiune considerând că botoșănenii au așteptat deja suficient ca deja celebrul parc să fie finalizat.
”Ca să nu mai pierdem încă o lună, eu am vrut să rezolvăm acest lucru foarte repede pentru că să mai facem un proiect de hotărâre, să îl lăsăm în consultare publică, ar mai însemna încă o lună sau două luni până la aprobare și implementare și ajungem să vorbim de trei luni, trei luni și jumătate”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Ca atare, dorința unanimă se pare a tuturor factorilor decizionali este urgentarea lucrărilor la acest obiectiv. Chiar în această după amiază primarul va efectua o vizită la Cornișa. (G.E.)
Oana Sava
Nov 19, 2024
Plinko Casino: O Aventură în Lumea Norocului și Distracției
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Post scos la concurs la Teatrul Vasilache: Până CÂND se depun dosarele
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Candidatul la prezidențiale venit să adune voturi la Botoșani iese din cursă pentru o candidată
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024