Exodul primarilor liberali către social democrație a fost combătut, într-o mai mică măsură, de partidul abandonat.
Doar că replica liberală a durat doar câteva zile.
Mihai Asiminicesei este primarul comunei Roma ales pe listele PSD în anul 2020. Înainte de asta, timp de un deceniu a fost membru PNL, partid pe care l-a părăsit prin 2014.
Anul acesta a avut o tentativă de a se întoarce la „prima iubire politică”.
Prin cooptarea primarului de la Roma în rândurile PNL, liberalii înscriau cumva golul de onoare, scorul politic la migrație fiind de 8 – 1 pentru PSD.
Doar că euforia plecării nu a durat mult pentru primarul de la Roma care a revenit în PSD.
A explicat că practic era trimis la luptă cu alte arme decât cele proprii.
Mihai Asiminicesei, primarul comunei Roma
„Din ceea ce am vrut eu la PNL, nu pot să vă spun. Dar îmi agățau o listă și în momentul în care te duci și trebuie să târâi o listă după tine, nu are rost. Cam asta era ideea dar în urma rediscutării cu PSD, rămân la PSD, nu mă duc nicăieri”,
Primarul comunei Roma a arătat că nu se poate lansa într-o echipă electorală cu oameni impuși ci alături de cei cu care a făcut echipă și în trecut.
Astfel că nu a acceptat condițiile liberalilor și și-a negociat revenirea la PSD.
Mihai Asiminicesei, primarul comunei Roma
„Atunci cred crești o echipă, la un moment dat nici nu poți să-i lași. Chiar dacă între mine și unele persoane de la PSD au apărut divergențe, la un moment dat în urma analizei mele, ei chiar nu au nicio vină. Adică, colegii mei de la Roma cu care am construit, am făcut proiecte și...”,
La alegerile locale din comuna Roma candidatul PSD, Mihai Asiminicesei a câștigat alegerile detașat cu scorul de 43,09% față de 14,12% cât a obținut contracandidatul său de la PNL, Gică Tăbultoc.
În schimb, pe poziția a doua s-a aflat candidatul Partidului Ecologist Român (PER) care a adunat 21,32% din voturile comunității. Aspirantul la fotoliul de primar al comunei Roma din partea ALDE a avut 11,4%.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile